Orban: Condamn pe liderii politici, în frunte cu Dragnea, care încearcă să folosească referendumul ca sursă de capital electoral

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, la Arad, că referendumul de sâmbătă şi duminică vizează o problemă de conştiinţă şi de aceea liberalii nu s-au poziţionat politic în legătură cu acest vot, el adăugând că sunt de condamnat toţi liderii politice, 'în frunte cu Dragnea', care încearcă să folosească referendumul ca sursă de capital electoral.
Romania TV
05 oct. 2018, 14:37
Orban: Condamn pe liderii politici, în frunte cu Dragnea, care încearcă să folosească referendumul ca sursă de capital electoral

„Este o problemă de conştiinţă, în care fiecare decide în conformitate cu convingerile sale personale, convingerile intime legat de acest subiect. Din acest motiv am refuzat să luăm orice decizie politică la nivel de partid, în care să dăm o indicaţie de vot, sau să poziţionăm politic partidul. Şi condamn toţi liderii politici în frunte cu Dragnea, dar nu numai, pentru că şi alţii încearcă să folosească referendumul ca şi sursă de capital electoral, în condiţiile în care ştiu foarte bine că un om votează aşa cum îi dictează conştiinţa, nu cum îi ordonă partidul într-o chestiune atât de delicată şi care ţine de conştiinţa fiecărui cetăţean. Ca atare noi am lăsat libertate deplină membrilor, simpatizanţilor PNL să decidă aşa cum consideră ei. În ceea ce mă priveşte pe mine, consider că referendumul este cea mai importantă formă de exercitare a democraţiei, a suveranităţii populare, este exerciţiul democratic în care cetăţenii decid ei direct, asupra unei probleme care se dezbate şi în care urmează să se ia o decizie. Din acest motiv consider că cetăţenii trebuie să se implice în luarea acestei decizii, indiferent de opţiunile pe care le au, pentru a reflecta voinţa care există în societatea românească în legătură cu acest subiect. În ceea ce mă priveşte, voi participa la vot în calitate de cetăţean responsabil şi mi se pare normal ca românii, indiferent de opinie pe care o au, să îşi exprime acest punct de vedere”, a declarat Ludovic Orban.

În continuare, liderul liberal a afirmat că acest referendum nu este ‘referendumul lui Dragnea’, aşa cum este prezentat de adversarii referendumului, într-un mod manipulator.

„Este referendumul care a fost iniţiat de 3 milioane de cetăţeni români în baza prevederilor constituţionale care permit cetăţenilor să ceară revizuirea Constituţiei. Şi au fost 3 milioane de români care au semnat această iniţiativă. A doua teză, că ar fi o iniţiativă anti-UE, este o mare bazaconie, pentru că în UE există la ora actuală 14 sau 15 ţări în care nu este permisă căsătoria între persoane de acelaşi sex şi care definesc, fie în Constituţie, fie în legislaţie, definiţia căsătoriei ca fiind legătura între un bărbat şi o femeie. Deci nu este ceva antieuropean, este o chestiune în care cetăţenii fiecărui stat decid cum vor să definească căsătoria. Mai e o teză, aceea că cei care votează în favoarea familiei, ar face un serviciu Rusiei, sau că ar înclina România spre Rusia. Şi asta este o minciună gogonată, fără nicio legătură cu realitatea. Eu respect dreptul fiecărui cetăţean de a trăi aşa cum îşi doreşte, de a avea propria orientare. Acest referendum nu duce la restrângerea vreunui drept, ci duce la o definiţie ca rezultat, în Codul Civil, o definiţie a căsătoriei. Efectul concret al acestei modificări este acela că dacă, în viitor, va exista o altă tentativă de a defini altfel căsătoria, va fi necesar un nou referendum pentru revizuirea Constituţiei”, a mai spus Ludovic Orban.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT