Orban îşi depune candidatura pentru preşedinţia PNL joi. Cîţu a primit derogarea de vechime şi va candida şi el

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că joi, la ora 18,00, îşi va depune oficial candidatura pentru un nou mandat în fruntea partidului. Orban îl va avea drept contracandidat pe premierul Florin Cîţu, care a anunţat miercuri că a primit derogarea de vechime şi îşi va depune şi el candidatura.
Alina Andrei
18 aug. 2021, 12:17
Orban îşi depune candidatura pentru preşedinţia PNL joi. Cîţu a primit derogarea de vechime şi va candida şi el

Ludovic Orban îşi depune joi candidatura pentru preşedinţia PNL.

„Joi, la ora 18,00, îmi voi depune candidatura şi moţiunea cu care voi candida. Eu am avut o înţelegere cu premierul Cîţu în prima fază, am vrut să depun miercuri, la ora 18,00, premierul mi-a spus că şi el intenţionează să depună miercuri, la ora 18,00. Din cauza asta, eu am amânat pe joi, la ora 18,00”, a spus Ludovic Orban la Palatul Parlamentului.

Citeşte şi: Orban dă vina pe susţinătorii lui Cîţu pentru scăderea PNL în sondaje. Ce spune despre o posibilă rupere a PNL după Congres

El a adăugat că joi îşi va prezenta moţiunea cu care va candida.

Ludovic Orban îl va avea drept contracandidat la şefia PNL pe premierul Florin Cîţu, care a anunţat că BPN al PNL a dat un vot în unanimitate privind derogarea de la Statutul partidului pentru candidatura sa la preşedinţia PNL.

„Un alt vot a fost dat pentru derogare doar ca să fim siguri, pentru derogare de la Statut pentru candidatura mea la preşedinţia PNL, a fost vot unanim pentru această derogare”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, la finalul şedinţei BPN al PNL.

Citeşte şi: Cine este Dan Vîlceanu, propunerea PNL pentru şefia Ministerului de Finanţe: Un apropiat al lui Cîţu, fost membru PSD intrat în PNL pe filiera PDL. Ce avere are

Florin Cîţu a anunţat miercuri seară că moţiunea cu care se va prezenta la Congresul PNL din 25 septembrie se va numi „România Liberală” şi că lucrează la ultimele detalii ale acesteia. Cîţu a mai spus că îşi va depune candidatura la sfârşitul acestei săptămâni.

Florin Cîţu s-a înscris în PNL în septembrie 2016, iar conform statutului, candidatura la funcţia de Preşedinte al partidului se depune dacă membrul are o vechime în partid de cel puţin 5 ani.

„Pentru a putea candida, trebuie să aibă vechime de cinci ani de zile. Nu va împlini cinci ani de zile”, a declarat Orban, care s-a arătat dispus să susţină acordarea derogării de la vechime în cadrul Biroului Executiv, forul care ia aceste decizii.

”Nu am nici cea mai mică intenţie să împiedic procedural depunerea moţiunii (pentru candidatura la preşedinţia PNL- n.r.). Dacă Florin Cîţu va cere derogare, eu voi susţine acordarea acestei derogări”, a mai spus Ludovic Orban, înaintea BPN.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT