Ordonanţa privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie, amânată. Liderii coaliţiei nu s-au înţeles pe proiect. Ciolacu: „Nu e azi”

Ordonanţa privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie din februarie nu va fi adoptată în şedinţa de marţi al Executivului. Întrebat dacă intră Ordonanţa de Urgenţă în şedinţa de guvern de marţi, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Nu este astăzi”.
Alina Andrei
25 ian. 2022, 15:12
Ordonanţa privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie, amânată. Liderii coaliţiei nu s-au înţeles pe proiect. Ciolacu:

Haos în Guvern cu noile praguri de plafonare si compensare pentru gaze si energie electrică. Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, marţi, după o discuţie în biroul preşedintelui PNL, Florin Cîţu, de la Senat, că nu va intra în şedinţa de Guvern de astăzi Ordonanţa cu plafonarea preţurilor la energie. Liderul PSD a spus că nu doreşte să facă declaraţii şi a cerut presei să îl întrebe pe premier despre acest subiect.

Declaraţia liderului PSD a venit după ce liberalul Florin Cîţu a criticat prevederile din OUG, inclusiv cele privind amenzile.

PSD insistă la această ordonanţă să se aplice şi retroactiv. Ideea nu este susţinută şi de PNL. Liberalii atrag atenşia că această propunere ar avea mari probleme cu litera Constitutiei. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susţine că legea nu se poate aplica retroactiv, adică pentru facturile pe lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie.

Citeşte şi: Cum se vor calcula noile facturi la curent şi gaz din februarie. Ce se întâmplă cu facturile pentru noiembrie, decembrie şi ianuarie. Explicaţia ministrului Energiei Virgil Popescu

„Am şi pus-o în transparenţă decizională, tocmai pentru a avea şi un feedback din piaţă şi practic pentru luna februarie şi martie mărim plafonul de la 300 kWh la 500 kWh la energie electrică. La gaze naturale, de la 200 metri cubi la 300 mc. Scădem plafonul pentru persoane fizice de la 1 leu, cu toate taxele inclusiv TVA, la 80 de bani pentru cei care consumă mai mult de 500 kW, mai mult decât plafonul şi acordăm o compensare, practic ducem preţul pentru cei care consumă până în 300 kW, undeva la 68 de bani, iar pentru cei care consumă până în 300 mc ducem undeva la 22 bani la gazul natural.

Practic, reaşezăm pentru ultimele două luni din această iarnă întreaga ordonanţă, având condiţii mult mai bune pentru cetăţeni şi ne adresăm şi consumatorilor non-casnici şi industriei şi instituţiilor publice, cu plafon de 1 leu pentru energia electrică cu toate taxele şi de 37 de bani pentru gazele naturale, cu toate taxele incluse, exceptând aici marii consumatori de energie care au beneficiat de o schemă de compensare separată”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Citeşte şi: Cîţu, atac la Ciolacu: Nu prea văd sensul ca după 1 aprilie, când intrăm în vară, să reglementăm piaţa de energie

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat marţi că noua schemă de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, nu şi retroactiv. Virgil Popescu a explicat şi motivul: decizia ar putea fi atacată la CCR.

„Nu vrem să avem riscuri de neconstituţionalitate şi toate discuţiile pe care le-am avut… principiul legii, principiul constituţional spune clar: nicio lege nu acţionează retroactiv şi nu vrem să afectăm ulterior aplicarea acestei ordonanţe. De aceea, părerea unanimă a fost că nu se poate aplica retroactiv, ci va avea un termen clar de la 1 februarie. Vom discuta, evident, în coaliţie în perioada imediat următoare şi vom gândi, şi în funcţie de evoluţia preţurilor, ce vom face după data de 1 aprilie. Avem mai multe scenarii, nu vă pot spune care”, a declarat Virgil Popescu.

El a arătat că impactul bugetar al acestei scheme este de 3 miliarde de lei, bani care există în bugetul de stat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT