Organizaţia Internaţională a Muncii: Măsurile de austeritate au sporit sărăcia în UE

Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) avertizează asupra impactului austerităţii asupra protecţiei sociale, estimând că măsurile de combatere a crizei vor avea pe termen lung efecte negative asupra economiilor ţărilor europene, în multe dintre ele, printre care şi România, înregistrându-se un grad ridicat de sărăcie şi în rândul copiilor, relatează marţi portalul grec ekathimerini.com, după publicarea raportului World Social Protection întocmit de această organizaţie, potrivit Agerpres.
Romania TV
03 iun. 2014, 17:51
Organizaţia Internaţională a Muncii: Măsurile de austeritate au sporit sărăcia în UE

‘Odată cu şomajul semnificativ, cu salariile reduse şi taxele ridicate, aceste măsuri au contribuit la accentuarea sărăciei şi excluderii sociale, ce afectează în prezent 123 de milioane de oameni în UE, adică 24% din populaţie, mulţi fiind copii, femei, persoane vârstnice sau cu dizabilităţi‘, se arată în raport.

În document se subliniază că deciziile prin care s-a încercat reducerea datoriilor, cum ar fi scăderea cheltuielilor bugetare prin diminuarea pensiilor, a ajutoarelor sociale şi a fondurilor pentru sănătate, nu au condus la stimularea unei creşteri economice care să genereze noi locuri de muncă şi să permită mai multor membri ai societăţii să contribuie la dezvoltarea economiei.

În consecinţă, ‘costurile ajustărilor au fost transferate populaţiei, care timp de cinci ani a trebuit să se descurce cu mai puţine locuri de muncă şi cu venituri mai mici’, este una din concluziile raportului, în care se explică faptul că scăderea veniturilor determină o diminuare a consumului şi implicit a cererii, ceea ce mai departe încetineşte redresarea economică.

Sunt menţionate cazurile Irlandei, Portugaliei şi Greciei, unde scăderea veniturilor ce a rezultat în urma aplicării măsurilor de austeritate cerute în schimbul împrumuturilor externe a condus la scăderea consumului. ‘Câştigurile modelului social european, care a redus semnificativ sărăcia şi a promovat prosperitatea în perioada postbelică au fost erodate de ajustările pe termen scurt’, consideră OIM.

Organizaţia mai avertizează şi asupra efectelor negative ale austerităţii asupra generaţiilor viitoare în statele Uniunii Europene, în condiţiile în care în prezent un sfert dintre copiii din ţări precum România, Bulgaria, Grecia, Italia şi Spania se confruntă cu ‘riscul sărăciei’. De altfel, ‘sărăcia în rândul copiilor a crescut în 19 ţări ale UE în perioada 2007-2012’, se remarcă în raport.

Alte efecte negative ale austerităţii constatate de OIM sunt scăderea calităţii serviciilor de sănătate, iar creşterea numărului cazurilor de depresie psihică a condus la abuzul de medicamente şi la tot mai multe sinucideri.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT