ORNISS: Clădirea în care se presupune că au existat închisorile a fost sediul instituţiei din 2002

Reprezentanţii ORNISS au reacţionat la ultimele informaţii privind funcţionarea închisorilor CIA în România. Ei au arătat că, de la sfârşitul anului 2002, clădirea în care se presupune că ar fi existat aceste închisori a servit în exclusivitate ca sediu al instituţiei şi nu ca un centru de detenţie.
Romania TV
08 dec. 2011, 10:51
ORNISS: Clădirea în care se presupune că au existat închisorile a fost sediul instituţiei din 2002

O investigaţie realizată de agenţia americană Associated Press şi televiziunea germană ARD, arată că închisoarea CIA din România ar fi funcţionat în clădirea în care în prezent se află Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), pe strada Mureş, nr. 4, în sectorul 1 al Capitalei.

Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat a fost înfiinţat de Guvern printr-o ordonanţă de urgenţă din noiembrie 2002.

Associated Press şi televiziunea germană ARD susţin că au localizat fosta închisoare CIA din România şi au aflat detalii despre aceasta, o emisiune în acest sens urmând să fie difuzată, joi, de postul ARD.

Spre deosebire de centrele din Lituania şi Polonia, închisoarea CIA din România nu s-a aflat într-o zonă izolată, ci „la vedere”, în apropierea unui bulevard mare, pe o stradă cu copaci şi case, susţine agenţia americană. Clădirea este folosită în prezent de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor secrete de Stat (ORNISS). Foşti oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au descris zona în care s-a aflat închisoare şi au identificat fotografiile clădirii, potrivit AP.

Foştii oficiali americani susţin că, fiind o clădire guvernamentală, aceasta furniza o acoperire excelentă. Închisoarea nu avea nevoie de securitate sporită, deoarece locuitorii din zonă ştiau că este o clădire a Guvernului.

Închisoarea din România face parte din reţeaua supranumită „black sites” pe care CIA a înfiinţat-o şi a controlat-o în Thailanda, Lituania şi Polonia. Toate închisorile au fost închise în mai 2006, iar programul CIA de detenţie şi interogare s-a încheiat în 2009.

Într-un interviu realizat în noiembrie, directorul adjunct al ORNISS, Adrian Cămărăşan, a declarat că subsolul este una dintre cele mai sigure camere din toată România, dar a negat că americanii ar fi avut o închisoare aici. „Nu, nu. Imposibil, imposibil”, a declarat el într-un interviu pentru emisiunea Panorama a postului de televiziune ARD, în timp ce un oficial din cadrul serviciilor de informaţii a monitorizat interviul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România