Oscar 2019. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, propunerea României

Oscar 2019. „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, a fost desemnat propunerea României pentru o nominalizare la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019.
Alina Costache
01 aug. 2018, 06:23
Oscar 2019.

Oscar 2019. Lungmetrajul, recompensat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary 2018, a primit majoritatea voturilor în şedinţa de săptămâna aceasta a Comitetului de Selecţie Anuală a Filmului Românesc pentru participarea la secţiunea „cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar.

Comitetul, stabilit de către Centrul Naţional al Cinematografiei, a fost alcătuit din Dana Duma, Magda Mihăilescu, Ionuţ Mareş, Balint Zagoni, Iulia Blaga, Andra Petrescu, Cristina Corciovescu, Marilena Ilieşiu şi Claudiu Turcuş.

Filmele eligibile au fost cele care, potrivit regulamentului premiilor Oscar, au avut sau vor avea premiera între 1 octombrie 2017 şi 30 septembrie 2018 şi ai căror producători şi-au exprimat opţiunea de a participa la această preselecţie.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” va avea premiera în cinematografele româneşti pe 28 septembrie, dar va rula timp de o săptămână în avanpremieră, pentru a îndeplini cerinţele regulamentului – filmele eligibile pentru nominalizare trebuie să fi rulat cel puţin şapte zile consecutiv într-un cinematograf din ţara de origine.

Este pentru a doua oară când un film al lui Radu Jude reprezintă propunerea României pentru o nominalizare la Oscar. Primul a fost „Aferim!”, candidat pentru selecţia din 2016.

Cel de-al şaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary pe 2 iulie. Presa internaţională de specialitate l-a numit „un semnal de alarmă inteligent” privind populismul, „un interogatoriu provocator, sarcastic şi crucial între trecut şi prezent” şi „o comedie-dramă îndrăzneaţă”.

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Distribuţia este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.
Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, iar coproducători sunt Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat este Holger Stern.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producţie Hi Film, în coproducţie cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franţa), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center şi Eurimages.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
CFR Cluj caută antrenor! În ce stadiu se află negocierile cu Edi Iordănescu. Exclusiv
Capital.ro
Taxă suplimentară pentru proprietarii de mașini și locuințe. ANAF a stabilit termenul-limită pentru plată. Cine intră pe lista contribuabililor vizați
Playtech.ro
Partea toxică a socului pe care mulți o pun din greșeală în socată. Ce trebuie îndepărtat înainte de preparare
Adevarul
Lubenița din Grecia pune în pericol profitul fermierilor români. „Primii pepeni de Dăbuleni vor fi după 20 iunie”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, mesaj dur despre oamenii care l-au dezamăgit: „Nu mai am încredere nici în cei care merită”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drona care a bubuit în Portul Constanța ar fi a Ucrainei! Anunțul făcut de Marina Ucraineană, la scurt timp după eveniment. Reacția președintelui Nicușor Dan
iamsport.ro
Fostul mare campion al României a tunat după evenimentul dedicat Nadiei Comăneci: ”Un show grotesc, de prost gust. De ce trebuie ca toate gimnastele să stea permanent în umbra unui singur nume?”
MediaFlux
Se renunță complet la numerar. Țara care își ia adio de la banii cash începând cu 2027
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți