OSCE semnalează nereguli la numărarea voturilor în Rusia

Alegerile prezidenţiale ruse, câştigate duminică de Vladimir Putin, au fost marcate de importante nereguli la numărarea voturilor, după o campanie clar orientată în favoarea premierului, au declarat luni observatorii electorali din cadrul OSCE, relatează AFP. Şi organizaţia neguvernamentală Golos contestă alegerile din Rusia.
Romania TV
05 mart. 2012, 10:45
OSCE semnalează nereguli la numărarea voturilor în Rusia

„Procesul s-a deteriorat la numărarea voturilor şi a fost evaluat negativ (de OSCE) în aproape o treime din birourile de vot din cauza neregulilor de procedură”, a declarat OSCE într-un comunicat, adăugând că această campanie a fost clar orientată în favoarea unuia dintre candidaţi.

Organizaţia neguvernamentală Golos consideră că alegerile prezidenţiale din Rusia nu pot fi declarate „corecte şi deschise”, aşa cum a afirmat premierul Vladimir Putin, câştigător detaşat al scrutinului, având în vedere că au existat numeroase fraude, cum ar fi votul forţat sau turismul electoral.

„Astfel de alegeri nu pot fi considerate corecte, juste şi deschise conform Constituţiei ruse şi standardelor internaţionale”, a declarat o purtătoare de cuvânt al Golos luni, în cadrul une conferinţe de presă, relatează BBC News Online.

Potrivit numărătorii organizaţiei, Putin ar fi obţinut doar puţin peste 50 de procente, cu mult mai puţin decât datele oficiale anunţate de comisia electorală.

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vladimir Ciurov, a declarat însă că majoritatea plângerilor împotriva neregulilor comise la alegerile prezidenţiale ruse sunt nefondate.

„Majoritatea plângerilor care menţionează nereguli sunt nefondate, nu este vorba de fapt decât despre presupuse nereguli”, a spus Vladimir Ciurov, citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

Potrivit acestuia, problemele tehnice survenite în timpul transmiterii în direct a desfăşurării alegerilor din birourile de vot nu pot fi considerate nereguli.  „Adevăratele nereguli sunt foarte puţin numeroase”, a declarat Ciurov. El a adăugat că numărul total al acestora nu ar trebui să depăşească 300.

„Am câştigat o luptă deschisă şi onestă”, a declarat Putin duminică seara, în timpul unei scurte apariţii în faţa susţinătorilor săi reuniţi în centrul Moscovei.

Alegerile din Rusia s-au desfăşurat pe fondul nemulţumirii populare amplificate de acuzaţiile de fraudă în timpul alegerilor parlamentare din decembrie.

Presupusele fraude s-au produs în pofida prezenţei a sute de observatori independenţi şi a amplasării camerelor web în secţiile de votare.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
"Regele TikTok-ului", dezbrăcat în plină stradă! Alin Borcan a purtat doar o pereche de bikini
Fanatik.ro
„Trăia dintr-un salariu de mizerie!”. Nadia Comăneci, „forțată” de regimul comunist să fugă în America înainte de Revoluție
Capital.ro
Atenție pentru proprietarii de apartamente! Reguli la întreținere 2026. Românii care stau la bloc trebuie să verifice
Playtech.ro
Cum verifici dacă ai bani nerevendicați de la stat. Sumele pe care mulți români uită să le ceară
Adevarul
Pensie record: o femeie care a lucrat 61 de ani primește 9.700 euro pe lună
wowbiz.ro
Apar detalii neașteptate în crima din Bihor. Avocatul familiei fetei ucise vorbește despre posibila implicare a altor persoane: „Nu o să spun cu nume și prenume”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață Marin Andrei, fostul portar care a scris istorie pentru Steaua, Dinamo și Rapid!
iamsport.ro
Antrenorul-teroare din Superliga. Golgheterul l-a sunat pe patron: ”Mi-e frică. Decât să scap singur cu portarul, mai bine nu mai joc”
MediaFlux
ANAF extinde controalele. Fiscul verifică toate tranzacțiile unei categorii de români
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi