Pachetul de măsuri economice preconizat de Guvern va fi adoptat săptămâna viitoare

Pachetul de măsuri privind modificarea sistemului de penalităţi la plata datoriilor bugetare, limitarea comisioanelor interbancare, plafonarea plăţilor în numerar, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic şi îmbunătăţirea procedurii de rambursare a TVA va fi adoptat săptămâna viitoare.
Romania TV
29 ian. 2014, 14:10
Pachetul de măsuri economice preconizat de Guvern va fi adoptat săptămâna viitoare

Premierul Victor Ponta a declarat că modificările vor fi discutate, miercuri, în primă lectură, în şedinţa de guvern, şi ar urma să fie adoptate săptămâna viitoare.

„E vorba de modificarea sistemului de penalităţi, de limitarea comisioanelor interbancare, de planfonarea la plăţile în numerar, introducerea caselor de marcat cu jurnal economic şi îmbunătăţiri la rambursarea TVA”, a precizat Ponta.

El a remarcat, în context, că Direcţia Antifraudă începe să facă lucruri importante şi i-a solicitat ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu, să „stea cu biciul” pe angajaţii instituţiei în vederea combaterii evaziunii fiscale şi creşterii veniturilor la buget.

Surse oficiale au declarat, luni, agenţiei Mediafax că Guvernul a propus Fondului Monetar Internaţional (FMI) introducerea unei bonificaţii pentru plata în avans a impozitelor, altele decât cele locale pentru care este deja aplicat un astfel de sistem, dar experţii FMI nu au agreat încă măsura, nefiind convinşi de eficacitatea acesteia.

Partea română încearcă să îi convingă pe experţii FMI că veniturile în minus încasate astfel din impozite, ca efect al bonificaţiilor, vor fi compensate integral prin sumele pe care Guvernul nu ar mai fi obligat să le cheltuiască cu dobânzile aferente împrumuturilor contractate pentru finanţarea deficitului bugetar, în lipsa impozitelor achitate la timp, au declarat sursele.

Dacă ar fi acceptate, bonificaţiile ar putea fi de 10%, ca şi în cazul plăţii în avans a taxelor locale. În prezent, pentru achitarea impozitelor locale în avans, până la sfârşitul lunii martie, suma de plată este mai mică cu 10%.

În acelaşi timp, Ministerul Finanţelor a pregătit un proiect de ordonanţă care prevede că plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

Guvernul va limita şi comisioanele interbancare pe care banca emitentă a cardului le percepe de la banca acceptatoare, prin ale cărei terminale se realizează plata la comerciant, la 0,2% pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cardurile de credit.

DailyBusiness
Coaliția, blocată pe pensiile speciale și reforma administrației. Bolojan și Grindeanu discută separat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Gigi Becali, reacție fulger după ce FCSB a pierdut marca definitiv în procesul cu Steaua! Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Cât este pensia pe caz de boală 2025. Suma actualizată
Adevarul
Haos la sucursalele Intesa Sanpaolo Bank: Clienții nu-și pot încasa salariile, iar antreprenorii nu pot face plăți
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Atac și acuzații grave la adresa lui Mitică Dragomir: ”Se laudă cu o pensie luată prin fraudă! A furat și a ajuns un prosper afacerist cu averea făcută din fotbal”
MediaFlux
Un milion de clienți pentru Hidroelectrica. Anunț important privind facturile și contractele la energie
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai