Panucci, cu pistolul la tâmplă. Bandiţii l-au jefuit, la Roma

Fostul internaţional, retras din activitate anul trecut, a fost ameninţat cu moartea şi deposedat de toate bunurile pe care le avea asupra sa, chiar în faţa locuinţei personale, din capitala Italiei.
Romania TV
07 dec. 2011, 12:31
Panucci, cu pistolul la tâmplă. Bandiţii l-au jefuit, la Roma

Fostul fotbalist italian Christian Panucci, care în prezent este comentator la televiziunea Sky, a fost ameninţat cu pistolul şi jefuit, luni seară, în faţa vilei sale din Roma.

Unul dintre bandiţi i-a pus pistolul la tâmplă lui Panucci şi i-a cerut să rămână în maşină, în timp ce al doilea i-a luat ceasul de la mână, portofelul şi o borsetă în care se aflau obiecte personale.

„Din fericire nu mi-au făcut rău, din fericire sunt în viaţă. Totul a durat foarte puţin, iar cei doi aveau feţele acoperite şi vorbeau limba italiană” , a declarat Panucci.

Christian Panucci, în vârstă de 38 de ani, a jucat în cariera sa la echipele Genoa, AC Milan, Real Madrid, Internazionale Milano, Chelsea Londra, AS Monaco, AS Roma şi FC Parma.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Îi paște o nouă sancțiune?! Steagul Ținutului Secuiesc, în tribune la Csikszereda – FCSB. Cum a fost mascat pe transmisia TV. Foto
Capital.ro
Permis 2026. Reguli privind preschimbarea, reînnoirea și valabilitatea. În ce situații nu mai poți păstra documentul românesc
Playtech.ro
Ce fac dacă vecinul refuză să plătească jumătate din gard?. Sfatul unui avocat, paşi de urmat pentru rezolvarea problemei
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Fostul jucător din SuperLigă nu vrea să meargă la Insula Iubirii: ”Tu ai văzut câte cupluri s-au despărțit?”
MediaFlux
Un nou program de finanțare pentru români. Se pun în joc milioane de euro
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România