Papa Benedict al XVI-lea a înregistrat 500.000 de ‘followers’ pe Twitter în 24 de ore

Circa 500.000 de persoane s-au înscris să îl 'urmărească' pe papa Benedict al XVI-lea în primele 24 de ore de la anunţul inaugurării contului său Twitter, @pontifex, a informat marţi Vaticanul, citat de AFP.
Romania TV
04 dec. 2012, 21:51
Papa Benedict al XVI-lea a înregistrat 500.000 de 'followers' pe Twitter în 24 de ore

Dacă se adună cele opt limbi în care este disponibil primul cont Twitter al papei, numărul de ‘followers’ atinge deja o jumătate de milion. Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, părintele Federico Lombardi, nu s-a ‘arătat surprins de un răspuns atât de amplu’ într-un timp atât de scurt. ‘Interesul este foarte mare; acest lucru înseamnă că iniţiativa a venit la timp şi a dat un semnal’ asupra capacităţii papei şi a colaboratorilor săi ‘de a răspunde la aşteptările care plutesc în aer’, a spus el.

‘Şeful bisericii dă exemplul şi, într-un anumit sens, invită (pe ceilalţi membri ai bisericii) să ia în considerare această nouă dimensiune a comunicării şi să fie prezenţi în cadrul ei. Întreaga mare comunitate a bisericii trebuie să comunice şi să fie interactivă cu toţi care caută răspunsuri, care au întrebări despre credinţă’, a arătat părintele Lombardi. El a adăugat că Joseph Ratzinger, ‘ca mulţi alţii de vârsta sa (85 de ani), nu este o fiinţă digitală şi, prin urmare, nu recurge la reţelele sociale ca tinerii. Înţelege însă importanţa şi potenţialul lor’, potrivit Agerpres.

Vaticanul a apelat la această nouă cale de comunicare imediată a mesajului catolic către milioane de utilizatori, în majoritate tineri, din lumea întreagă. Primul mesaj pontifical, redactat în engleză, va fi transmis în direct chiar de suveranul pontif în cadrul audienţei generale de miercuri, 12 decembrie, a anunţat luni Vaticanul.

În afară de engleză, mesajele pe Twitter vor fi în spaniolă, italiană, portugheză, franceză, germană, poloneză şi arabă, urmând să fie adăugate şi alte limbi.

Preşedintele Israelului, Shimon Peres, a trimis un mesaj pe Twitter papei, în care scrie: ‘Sanctitatea Voastră, bine aţi venit pe Twitter. Relaţiile noastre cu Vaticanul sunt la apogeu şi pot forma o bază care să favorizeze pacea pretutindeni.’

Vaticanul a anunţat introducerea în curând a unei noi aplicaţii pentru smartphone, numită ‘The Pope’, pentru a putea urmări toate activităţile papei. Aplicaţia va fi disponibilă gratuit pentru iPhone şi aparatele cu sistem de exploatare Android până la sfârşitul acestui an, urmând să-i fie prezentată şi Apple pentru aprobare în zilele următoare. Prin intermediul aplicaţiei vor putea fi urmărite în direct discursurile papei şi se va putea vedea ce se întâmplă la Vatican datorită camerelor de luat vederi. Ea va cuprinde şi informaţii de la Radio Vatican şi www.news.va.

Papa Benedict al XVI-lea, care a făcut o prioritate din ‘noua evanghelizare’ a societăţilor în care creştinismul este în declin, are o abordare pozitivă a mijloacelor de comunicare şi a modernizat media de la Vatican.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT