Papa Francisc ar putea abdica din cauza problemelor de sănătate!

Papa Francisc, aflat de opt zile în spital pentru a fi tratat de pneumonie, ar putea abdica dacă va ajunge să aibă ”dificultăţi serioase în îndeplinirea serviciului său”, ca urmare a problemelor de sănătate, a precizat fostul ministru al Culturii de la Vatican.
Irina Dumitrescu
21 feb. 2025, 17:41
Papa Francisc ar putea abdica din cauza problemelor de sănătate!

Șeful de la Vatican, Papa Francisc, ar putea renunța la funcție, dacă problemele de sănătate îi vor provoca ”dificultăţi serioase în îndeplinirea serviciului său”.

Anunțul a fost făcut, într-un interviu, de fostul ministru al Culturii de la Vatican, cardinalul Gianfranco Ravasi.

”Dacă ar întâmpina dificultăți serioase în exercitarea serviciului său, va lua o decizie. Firește, va cere sfaturi, însă, în cele din urmă, el va avea ultimul cuvânt, conform propriei conștiințe”, a declarat cardinalul Gianfranco Ravasi, pentru Corriere della Sera.

Citește și Prințul William, pus în fața unei decizii importante. Starea de sănătate a regelui Charles, diagnosticat cu cancer, se agravează

În același context, cardinalul a subliniat că Papa Francisc are tendința ”de a lupta” și își dorește să rămână în funcție cel puțin până la încheierea Anului Jubiliar al creștinismului.

”Dorința sa cea mai mare este să ducă la bun sfârșit cel puțin Jubileul, anul sfânt dedicat speranței, pe care îl consideră momentul său esențial”, a spus cardinalul Ravasi.

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, se află în a opta zi de internare la Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru o dublă pneumonie.

Vaticanul a anunțat, joi seară, că starea clinică a Suveranului Pontif ”se ameliorează uşor”.

„Starea clinică a Sfântului Părinte se ameliorează uşor. Nu are febră, iar parametrii lui hemodinamici rămân stabili”, au anunţat reprezentanții Vaticanului.

(sursa foto: Facebook/Vatican News)

Citește și Fostul ambasador american Adrian Zuckerman, despre planurile SUA în negocierile cu Rusia: ”Trump nu vinde România, nu vinde Europa, nu vinde Ucraina”

Papa Francisc, care se află internat în spital de o săptămână cu diagnosticul de pneumonie bilaterală, nu se află în pericol de moarte, dar nu este încă vindecat, a declarat vineri unul dintre medicii săi, Sergio Alfieri, într-o conferință de presă organizată la spitalul Gemelli din Roma, transmite Reuters.

”Este el în afara oricărui pericol? Nu. Dar întrebarea care se pune este dacă se află în pericol de moarte, iar răspunsul este tot nu”, a declarat Alfieri într-o conferință de presă.

Conform medicului Sergio Alfieri, citat și de DPA, starea medicală a Suveranului Pontif în vârstă de 88 de ani rămâne complexă. El nu a oferit alte detalii, dar a precizat că este important că papa Francisc face progrese în lupta cu boala.

Prin urmare, ”ca măsură de precauție”, chiar dacă nu este conectat la vreun aparat și glumește cu vizitatorii săi, este oportun să rămână în spital ”cel puțin toată săptămâna viitoare”, a adăugat el.

”Dacă îl trimitem înapoi la Santa Marta (numele reședinței sale din Vatican, n.r) va începe să lucreze din nou ca înainte”, a argumentat medicul. Jorge Bergoglio este recunoscut pentru ritmul frenetic în care lucrează, în ciuda vârstei, spre marea nemulțumire a medicilor săi care îi tot spun să încetinească.

Inițial, papa Francisc a fost internat cu diagnosticul de bronșită, dar în urmă cu câteva zile medicii i-au schimbat diagnosticul în pneumonie bilaterală.

În ultimele ore, unii cardinali au vorbit deschis despre posibilitatea unei demisii. Pentru cardinalul italian Gianfranco Ravasi, Francisc ar putea demisiona ”dacă întâmpină dificultăți serioase în îndeplinirea serviciului său”. ”Va avea ultimul cuvânt, în conștiință”, a spus el într-un interviu publicat vineri în cotidianul Il Corriere della Sera.

”Sunt complet încrezător în luciditatea Papei”, a asigurat cardinalul francez Jean-Marc Aveline, arhiepiscop de Marsilia. ”Este liber și (…) dacă consideră că este cel mai bun lucru pentru binele Bisericii, o va face”, a adăugat el, referindu-se la eventualitatea unei demisii.

Aceste declarații vin într-un context de tensiune în jurul papei argentinian: informații false de pe rețelele de socializare raportează moartea lui și voci, în special în cercurile conservatoare americane, se ridică pentru a cere ca ”pagina Bergoglio să fie întoarsă”.

”Pe internet și pe site-urile americane există un puternic curent anti-Bergoglio: chiar dacă nu este niciodată explicit, arată clar o dorință de schimbare care se exprimă și prin știri false”, a mai declarat cardinalul Gianfranco Ravasi, menționând că ”există o polarizare puternică”.

Jorge Bergoglio a reușit să-și depășească problemele de mobilitate din cauza supraponderalității și a durerilor de genunchi folosind un scaun cu rotile. Dar dificultățile sale de respirație, pentru un octogenar căruia i s-a îndepărtat lobul superior al plămânului drept la vârsta de 21 de ani, ridică mai multe întrebări. În mai multe rânduri de la începutul anului, Episcopul Romei a fost nevoit să anuleze întâlniri oficiale și să delege citirea textelor sale, sau chiar să se oprească în mijlocul liturghiei, cu vocea tăiată.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
La ce tehnică tradițională chineză a apelat un fotbalist de la Juventus pentru recuperare. Imaginea cu care și-a uimit fanii
Capital.ro
Legea pensiilor 2026. Obligații pentru românii care se pensionează. Ce se pune la dosar pentru Casa de Pensii
Playtech.ro
Parbrize sau parbrizuri, care este varianta de plural corectă? Greșeala pe care mulți români o fac fără să știe
Adevarul
Ce țări europene pot fi lovite de dronele și rachetele iraniene dacă Iranul ar ataca Europa. Care este cel mai mare risc
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Sorin Cârțu l-a făcut praf pe fostul conducător din fotbalul românesc: ”Din cauza fraierului s-a stricat tot!”
MediaFlux
Pensii 2026. Se dau 1000 de lei în plus pentru o categorie de pensionari, după adoptarea bugetului
stirilekanald.ro
A fost măcel! Sunt peste 600 de morți
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj