Papa Francisc: Putem spune că a început al Treilea Război Mondial

Papa Francisc a denunţat sâmbătă toate formele de război, pe care îl consideră ''o nebunie'', în timpul unei ceremonii desfăşurate în regiunea Veneto (nord-estul Italiei) cu ocazia marcării a 100 de ani de la începerea Primului Război Mondial.
Iulian Tudor
13 sept. 2014, 13:33
Papa Francisc: Putem spune că a început al Treilea Război Mondial

Papa Francisc vorbeşte despre un al Treilea Război Mondial, care a început deja, iar mărturie stau conflictele din estul Ucrainei, Siria şi Irak. Suveranul Pontif a lansat acest avertisment la comemorarea unui secol de la declanşarea Primului Război Mondial, într-o ceremonie organizată în nordul Italiei. Papa Francisc a declarat că războiul este o „nebunie” şi că scopul său este să distrugă şi să dezbină inclusiv legătura dintre fraţi. 

„Astăzi, după al doilea eşec al unui alt război mondial, probabil că putem să vorbim despre al treilea război «fragmentat», cu crime, masacre, distrugeri”, a explicat Papa Francisc.

Papa Francisc, despre perspectiva morţii sale: „Mai am doi sau trei ani de trăit”

”După ce am contemplat frumuseţea peisajelor din această regiune, unde bărbaţi şi femei lucrează, unde copiii se joacă şi cei în vârstă se relaxează, spun doar atât: războiul este o nebunie”, a afirmat suveranul pontif, în ceremonia desfăşurată la cimitirul militar Redipuglia, cel mai mare din Italia, unde se află îngropate rămăşiţele pământeşti a peste 100.000 de soldaţi căzuţi în Primul Război Mondial. 

Bunicul Papei Francisc a participat la acest război chiar în luptele violente desfăşurate în regiunea Veneto în anii 1917 şi 1918. 

Ceremonia de la cimitirul Redipuglia a avut loc în prezenţa a mii de credincioşi catolici sosiţi în pofida condiţiilor meteorologice nefavorabile înregistrate sâmbătă în Veneto.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT