Parada modei la Patriarhie în noaptea de Înviere VIDEO

Slujba de la Patriarhie a fost un nou prilej pentru domnişoare să-şi etaleze ţinutele, care mai de care mai sexy.
Filip Stan
05 mai 2013, 13:49
Parada modei la Patriarhie în noaptea de Înviere VIDEO

Ţinuta de club tinde să fie cam aceeaşi cu cea de mers la biserică după mintea unor dintre tinerele care au ajuns sâmbătă noapte la slujba de Înviere. Fuste care se terminau mai sus de genunchi, tricouri care lăsau buricul la vedere şi poşete cu paiete puteau fi văzute sâmbătă seara pe Dealul Patriarhiei, spre indignarea credincioşilor mai rigorişti.

Bisericile şi mănăstirile din întreaga ţară au fost pline la miezul nopţii de credincioşii care au venit să ia Lumină. În Maramureş, sute de turişti au mers să ia Lumină de la Biserica din Şurdeşti, care este monument UNESCO. La Mangalia, singurul loc de pe litoral unde s-a oficiat Slujba de Înviere, au participat peste 7.000 de credincioşi.

Paştele este una dintre cele mai importante sărbători ale creştinilor ortodocşi. Bisericile şi mănăstirile din întreaga ţară au fost pline azi-noapte de credincioşi. În oraşe sau la sate, la malul mării sau la munte oamenii au mers să ia Lumină.

La Arhiepiscopia Râmnicului au venit sute de credincioşi pentru a se ruga şi a lua lumină, simbolul Învierii. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Maramureş, unde localnicii, dar şi turiştii care au ales să îşi petreacă sărbătorile aici, au luat lumina sfântă iar acum încojoară biserica de lemn de la Şurdeşti, o biserică specială deoarece este este una dintre cele mai înalte din lume.

Aproximativ 7.000 de persoane au mers, sâmbătă noapte, în Portul turistic din Mangalia, unde a fost oficiată slujba de Înviere, fiind adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim, potrivit Mediafax.

Primăria Mangalia și Arhiepiscopia Tomisului au organizat Slujba de Înviere în Portul turistic din Mangalia sub genericul „Lumina de la malul mării”, iar la ceremonie au asistat aproximativ 7.000 de persoane, atât localnici, cât și turiști veniţi pe litoral. Lumina Sfântă a fost adusă la Mangalia de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu o cursă charter care a aterizat în jurul orei 22.00 pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanţa, de către o delegaţie de oameni de afaceri din Mangalia, condusă de primarul Cristian Radu.

Slujba Învierii a fost oficiată de către Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, alături de un sobor de preoţi. Sfânta Lumină a fost adusă la altar de către Arhiepiscopul Tomisului cu o șalupă, pe apele Mării Negre. Tot în seara de Înviere, Primăria a distribuit tuturor celor prezenţi în faţa altarului de pe plajă 5.000 de lampioane care au fost lansate spre cer sub sloganul „Lumina care vine se întoarce la ceruri”. La plecarea turiştilor de la slujbă, în Mangalia s-au creat blocaje în trafic.

„Crucea Mântuitorului Hristos este semnul iubirii Sale atotputernice şi smerite, făcătoare de viaţă şi dătătoare de bucurie. În Sfânta Cruce este ascunsă puterea Învierii, iar lumina Învierii este slava Sfintei Cruci. Astfel, Sfânta Cruce nu este doar semn al jertfei şi al morţii, ci şi semn al Învierii şi al biruinţei. Tăria puterii iubirii jertfelnice a lui Hristos se arată atât în Crucea Sa, ca smerenie, cât şi în Învierea Sa, ca slavă. De aceea, Biserica Ortodoxă nu desparte niciodată Crucea de Înviere”, spune Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala transmisă clerului şi credincioşilor ortodocşi cu prilejul Sfintei Sărbători a Paştelui, potrivit Agerpres.

Preafericitul Patriarh Daniel reaminteşte că „anul acesta, 2013, este sărbătorit în Patriarhia Română ca „an omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, la împlinirea a 1.700 de ani de la proclamarea de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313″. În încheierea Pastoralei de Paşte, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, adresează tuturor ”părinteşti şi frăţeşti doriri de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie, dimpreună cu salutul pascal: Hristos a înviat!”.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Miodrag Belodedici a dezvăluit ultima convorbire cu Emeric Ienei: „Avea probleme. E una dintre cele mai triste zile din istoria Stelei”. Exclusiv
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
„Dacă sunt singurul copil, fraţii şi părinţii defunctului au dreptul la moştenire?”. Legea succesorală
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
Dezvăluiri BOMBĂ despre criminalul din Mureș! Ea este singura persoană care știe unde se ascunde Emil Gânj! De ce nu are voie să spună: „Nu poate fi obligat să denunțe locația!”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Când vor fi virate bursele elevilor aferente lunilor septembrie şi octombrie: Banii vor intra direct pe carduri
iamsport.ro
”Când vedeți că se sting legendele Stelei, vă pare rău de războiul cu ele?”. Gigi Becali a dat cărțile pe față după moartea lui Emeric Ienei
MediaFlux
Cadou 1000 de euro pentru români! Banii vin în 2026
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai