Aproape două miliarde de creștini ortodocși și catolici au luat Lumina Sfântă în Noaptea de Înviere. Mii de credincioși au asistat la minunea de la Ierusalim

Anul acesta Paștele este sărbătorit în aceeași zi atât de catolici, cât și de ortodocși. Aproape două miliarde de credincioși au luat Lumina Sfântă în Noaptea de Înviere.
Alina Costache
20 apr. 2025, 10:49
Aproape două miliarde de creștini ortodocși și catolici au luat Lumina Sfântă în Noaptea de Înviere.  Mii de credincioși au asistat la minunea de la Ierusalim

Miliarde de credincioși din întreaga lume au rostit în Noaptea de Înviere într-un singur glas: „Hristos a Înviat! Unii au asistat la minunea de la Ierusalim, în timp ce alții au așteptat Lumina Sfână în rugăciune, la biserică.

Noaptea de Înviere, trăită cu emoție de credincioșii din întreaga lume

Sâmbătă, mii de pelerini au fost martori ai miracolului Luminii Sfinte la Ierusalim. La ora 14:35, în Biserica Sfântului Mormânt, focul sacru a coborât din cer, aducând lacrimi și liniște în inimile celor prezenți. Rugăciunile Patriarhului Teofil al III-lea au fost urmate de apariția Luminii, care, potrivit credinței, coboară prin cupola bisericii precum o scânteie divină.

Citește și Paște 2025. Milioane de români au luat lumină în Noaptea de Înviere. Mesajul Patriarhului Daniel

Credincioșii au aprins mănunchiuri de 33 de lumânări, câte una pentru fiecare an trăit de Iisus pe pământ, și au dus focul sfânt celor din afara lăcașului. Mulți și-au atins fețele și mâinile de flacără, convinși că aceasta nu arde în primele 30 de minute, fiind considerată o binecuvântare cerească. În acel moment de profundă emoție, din toată mulțimea s-au înălțat glasuri în toate limbile pământului, rostind vestea Învierii.

Seara, în toate colțurile lumii, ortodocșii s-au îndreptat spre biserici. La Moscova, președintele Vladimir Putin a participat la slujba oficiată de Patriarhul Kiril în Catedrala Hristos Mântuitorul, alături de primarul capitalei.

„Paștele este Ziua Victoriei. Nu doar o victorie militară, ci victoria supremă asupra răului, asupra diavolului”, a spus Patriarhul Kiril, potrivit observatornews.ro. 

Papa Francisc a lipsit de la slujba de Înviere din Piața Sfântul Petru. Cine i-a ținut locul

Anul acesta, din cauza problemelor de sănătate, Papa Francisc nu a putut ține slujba de Paște în Piața Sfântul Petru. Cel care i-a ținut locul a fost Cardinalul Angelo Comastri, fost arhipreot al Bazilicii Sfântul Petru. Deși nu a putut fi alături de crendincioși, Papa Francisc le-a transmis următorul mesaj: „Paştele ne aduce aminte că lumina Învierii ne luminează calea.”

Liturghia Luminii de la Vatican a început imediat după ce Soarele a apus. În interiorul Bazilicii Sfântul Petru a fost binecuvântat Focul Nou de la care a fost aprinsă Lumina Pascală, informează Antena 3.

Miile de credincioşi, catolici şi ortodocşi, adunaţi la Vatican vor lua Lumina Sfântă de la Lumânarea Pascală.

Ultima dată când ortodocşii şi catolicii au sărbătorit Paştele în aceeaşi zi a fost în 2017 şi urmează să fie celebrat din nou împreună în 2028, pe 16 aprilie.

Citește și Cum petreceau de Paște Nicolae și Elena Ceaușescu. Ce meniu aveau de sărbători și ce cerințe speciale respectau angajații lor

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Gică Hagi face revoluție la națională: patru jucători afară, Stanciu îl scoate pe Ianis din primul unsprezece
Capital.ro
Greșeala pe care mulți șoferi o fac la benzinărie. De ce nu trebuie să continui alimentarea după primul click al pompei
Playtech.ro
Geamul termopan lasă frigul să intre în casă? Testul simplu cu o foaie de hârtie care îți arată dacă fereastra nu mai etanșează bine
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Familia lui Cristi Borcea pregătește o investiție de 20.000.000 de euro în București
MediaFlux
Horoscop 28 septembrie 2026. Ultimele zile ale lunii schimbă jocul! Apar vești neașteptate, bani și o șansă pe care unele zodii nu trebuie să o rateze
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte