PARADOXUL crizei economice. Oamenii mănâncă mai puţin, dar sunt tot mai GRAŞI. Vezi ce PERICOLE ne pasc

Criza din ultimii ani a făcut să ia amploare fenomenul obezităţii, pentru că familiile cu resurse reduse au înlocuit alimente precum fructele şi legumele cu unele cu un conţinut mare de calorii, potrivit unui studiu al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Romania TV
27 mai 2014, 18:29
PARADOXUL crizei economice. Oamenii mănâncă mai puţin, dar sunt tot mai GRAŞI. Vezi ce PERICOLE ne pasc

În Europa, acest comportament care favorizează creşterea greutăţii peste media normală a fost constatat mai ales în Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda şi Slovenia, a declarat pentru agenţia de presă EFE unul dintre autorii studiului, Michele Cecchini.

Potrivit celor mai recente date (din 2012 sau 2011, în funcţie de ţară), numărul persoanelor obeze a continuat să crească în ultimii cinci ani, însă într-un ritm mai scăzut decât în perioada precedentă.

Procentajele în acest sens aproape că s-au stabilizat în Anglia, Italia, Coreea sau SUA, însă nivelurile au crescut cu două sau trei procente în Australia, Canada, Franţa, Mexic, Spania şi Elveţia.

Citeşte şi Documentar-şoc despre industria alimentară. Cum se transformă mâncarea în DROG – VIDEO

Rata medie a obezităţii în spaţiul OCDE era de 15% în 2012, iar rate mai mari se înregistrau mai ales în Australia (21,3%) şi SUA (28,3%). Ţările mai puţin afectate de această problemă erau Coreea (2,1% obezi în ansamblul populaţiei), Elveţia (8,1%) şi Italia (10%).

„Consecinţele sociale şi economice ale acestei epidemii sunt dramatice, întrucât expun un număr tot mai mare de persoane unor boli cronice precum diabetul, bolile de inimă şi cancerul”, a amintit OCDE.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
„Sunt păreri și păreri”. MM Stoica, tot adevărul despre schimbările controversate de la pauza meciului FCSB – Petrolul 2-2
Capital.ro
Gazele s-au scumpit de aproape trei ori față de primăvară. Bogdan Ivan: Este semnalul care ar trebui să îngrijoreze cel mai mult
Playtech.ro
Cum arată un test PISA. Exemple de întrebări pe care trebuie să le rezolve elevii
Adevarul
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte