Parcarea subterană de la Universitate a fost inaugurată. Vezi care sunt tarifele de parcare VIDEO

După luni întregi de amânare, joi, a fost inaugurată parcarea subterană de la Universitate. Este prima parcare subterană construită în ultimii 22 de ani în Capitală. Preţul pentru parcare va fi 2.5 lei pe oră pe timp de zi şi 1 leu pe oră pe timp de noapte şi în weekend. Se pot face şi abonamente. A fost corectată şi greşeala de pe indicatoarele de la intrarea în parcare. În loc de "University Place" a fost scris corect "University Square".
Romania TV
15 nov. 2012, 11:41
Parcarea subterană de la Universitate a fost inaugurată. Vezi care sunt tarifele de parcare VIDEO

„E un moment de bucurie pentru noi. E prima parcare subterană în apropierea kilometrului 0, care decongestionează zona din jurul Pieţei Universităţii. 8000 de metri pătraţi din piaţă devin pedestriali. Parcarea are 425 de locuri pentru autoturisme plus 21 pentru motociclete. Cetăţenii bucureştiului pot să beneficieze şi ei de ceea ce alţi cetăţeni din UE beneficiază de un număr de ani, mă refer la ţările de largă respiraţie democratică, ceea ce ne dorim şi noi pe viitor”, a spus Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, prezent la inaugurarea parcării.

Potrivit Mediafax, tarifele pentru parcarea de la Universitate au fost stabilite la 2,5 lei pe oră în timpul zilei, până la ora 20.00, şi la un leu pe oră de la 20.00 până la 06.00. Tot un leu va fi preţul unei ore de parcare în zilele de sâmbătă şi duminică. În primele două săptămâni de la deschidere, până la începutul lunii decembrie, municipalitatea acordă o promoţie, parcarea fiind gratuită în acest interval.

Abonamentele lunare cu timp nelimitat vor costa 499 de lei pentru autoturisme şi 199 de lei pentru motociclete.

De asemenea, municipalitatea a introdus şi două abonamente flexibile, cu timp de parcare de zece ore. Astfel, cei care vor să parcheze zece ore pe zi vor plăti pe abonamentul lunar 349 de lei, iar cei care vor să îşi lase maşinile noaptea vor da 149 de lei pe lună.

Parcarea este prevăzută cu patru automate monitorizate, care permit plata directă sau cu carduri bancare.

Totodată, parcarea are un dispecerat cu o prezenţă permanentă, dotat cu un sistem centralizat şi de comandă a întregului sistem de instalaţii şi monitorizare şi alarmare (detecţie incendiu, alarmare depasirea concentratiei de gaz CO, alarmare efractie, sistem supraveghere circuit inchis, sistem management auto etc.).

La fiecare intrare in parcare va fi indicat numărul de locuri disponibile pe fiecare nivel, astfel conducătorul auto să se poată orienta din timp. Pentru reducerea consumului nejustificat de energie, precum şi pentru economisirea resurselor, iluminatul parcării se realizează în stadii, prin detectori de prezenţa ce activează sistemele de iluminat.

Şoferii pot intra din strada Academiei şi din strada Toma Caragiu, având o ieşire pe Bulevarul I.C. Brătianu, spre Muzeul de Istorie. Prin strada Toma Caragiu se poate ajunge la parcarea subterană atât cu liftul, cât şi pe scări.

Autorităţile promit că în primavara anului viitor, parcarea va avea şi o spalatorie auto, ce va fi situată la Subsolul -1.

Lucrările de sub piaţa Universităţii, începute în 2010, au fost realizate în paretneriat public privat cu o firmă din Spania. Parcarea are 8.500 metri pătraţi şi a costat 12 milioane de euro.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Bogdan de la Ploiești, filmat în timp ce țipă la Vanessa în plină stradă: ”Mai are puțin și o bate” | VIDEO
Fanatik.ro
Ce a putut să spună iubita lui Lamine Yamal înainte de a fi împreună cu campionul mondial: ”Dacă nu ar fi fost milionar și fotbalist celebru…”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 22 iulie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ce salarii vor avea preoții după noua lege a salarizării. Grila completă a veniturilor
Adevarul
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bani pentru elevii care au obținut media 10 la examenele naționale! Ce sume ar putea primi absolvenții
iamsport.ro
O noapte la hotelul lui Gică Hagi l-a costat o sumă amețitoare de bani: ”Ești nebun la cap?!”
MediaFlux
SUA pune piciorul în prag în fața Rusiei. Putin începe să cedeze privind pacea
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România