Parchet: Nu sunt cercetate persoane care au votat, ci posibilele fraude de la referendum

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că s-au înregistrat peste 500 de dosare penale privind desfăşurarea referendumului, aceste urmând să fie înregistrate pe rolul DNA. "Prin cercetările derulate în aceste dosare penale nu se verifică modul în care au votat cetățenii și nu sunt cercetate persoanele care au votat, ci sunt investigate posibile fraude electorale", se arată în comunicatul Parchetului General.
Romania TV
16 aug. 2012, 09:47
Parchet: Nu sunt cercetate persoane care au votat, ci posibilele fraude de la referendum

Verificările efectuate în aceste dosare au conturat mai multe tipologii de comitere a unor posibile fraude:
– persoane care figurează că au votat atât pe listele electorale permanente cât și pe listele electorale suplimentare;
– persoane care figurează că ar fi votat dar în realitate nu s-au prezentat la vot;
– prezența pe listele electorale suplimentare a unor persoane cu date de identificare nereale;
– prezența pe listele electorale suplimentare a aceleiași semnături în dreptul unui număr mare de persoane;

„Pentru stabilirea situației de fapt e necesară audierea persoanelor despre care există indicii că au fost trecute fictiv în listele electorale permanente sau suplimentare, calitatea acestora fiind de martor. Audierea martorilor s-a efectuat în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală. Potrivit art. 85 din Codul procedură penală, înainte de a fi ascultat martorul depune jurământ ținând mână pe cruce sau pe biblie”, se precizează în comunicatul DNA.

Ministerul Public cere reprezentanților celorlalte puteri să se abțină de la declarații care ar putea fi interpretate ca presiuni la adresa procurorilor.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, miercuri seară, că cere procurorului general, Laura Codruţa Kovesi, să ofere public explicaţii legate de scopul, mijloacele şi natura cercetărilor pe care procurorii le fac „masiv” în ultimele zile în legătură cu desfăşurarea referendumului.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT