Parchetul General a clasat dosarul privind înregistrările cu Laura Codruţa Kovesi, difuzate de România TV

Parchetul General a clasat dosarul deschis în urma sesizării DNA cu privire la înregistrările cu procurorul șef Laura Codruța Kovesi apărute în presă, informează Agerpres.
Romania TV
10 nov. 2017, 13:19
Parchetul General a clasat dosarul privind înregistrările cu Laura Codruţa Kovesi, difuzate de România TV

În iunie 2017, DNA a sesizat Parchetul General cu privire la săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, constând în producerea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârșirea acesteia de către o anumită persoană, după ce în presă au fost publicate înregistrări cu șefa DNA.

DNA susținea atunci că sesizarea a fost întemeiată pe faptul că „înregistrările ce conțin un amestec de fragmente reale cu sintagme obținute prin colaționare riscă să conducă la acreditarea unei idei false și anume că procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție ar da ordine ca procurorii să investigheze anumite persoane sau să direcționeze ancheta într-un anumit sens”.

Tot atunci, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu sub aspectul infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

„Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că la ședințele cu procurorii din secțiile operative se discută aspecte ce țin de managementul intern al acestei unități de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicității”, preciza atunci DNA.

DNA arăta că o parte a acestor înregistrări par a fi făcute în contextul organizării a două ședințe de analiză, ambele la data de 30 martie 2017, la care au participat, în mod separat, procurorii din cadrul a două secții operative ale Structurii Centrale: Secția de combatere a corupției și Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

„Potrivit celor două procese verbale întocmite, în cadrul acelor ședințe, la care, alături de Laura Codruța Kovesi, au participat și cei doi adjuncți ai Direcției Naționale Anticorupție, s-a discutat despre ‘operativitatea soluționării cauzelor, ritmicitatea în administrarea probelor, respectarea cu strictețe a normelor de procedură penală’. Totodată, Laura Codruța Kovesi a cerut procurorilor cu funcții de conducere monitorizarea cauzelor mai vechi și verificarea cu regularitate a ritmicității în efectuarea urmăririi penale”, preciza DNA.

Laura Codruța Kovesi susținea că înregistrările respective nu sunt autentice, ele conțin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere, menite a altera conținutul real al afirmațiilor enunțate de procurorul șef al DNA în diverse împrejurări, cum ar fi ședințe publice ori ședințe de lucru cu procurorii secțiilor operative.

„Între fragmentele care se aud pe înregistrări au fost intercalate o serie de sintagme care nu aparțin procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, dar și anumite expresii licențioase pe care nu le-a folosit și nu le folosește”, arăta DNA.

DNA enumera fragmentele nereale:

* „Uncheșelu, știți ce-mi doresc: să ‘decapați’ instituțional în dosarul ăla cu casele și să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea”.
* „Dar altceva mă îngrijorează, că la ăștia cu dosarele vechi, fiecare știți ce aveți. Mă îngrijorează de ce nu-i înhățăm!”.
* „Eu după decizia Curții Constituționale mi-aș fi dorit să ieșim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc că totuși presăm. Sau, mă rog… ceva dosare importante”.
* „Iar colegii au dovedit că s-au depus documente în procesul legislativ și Curtea a venit și… aoleu, mânca-ți-aș gura… Pățesc că (…) de la Constanța…”.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Marius Baciu, despre implicarea lui Gigi Becali la FCSB: „Am zis că nu vreau să fiu o marionetă! Şi eu fac schimbări în minutul 20”
Capital.ro
Reguli noi pentru cetățenii fără buletin. Lege pentru persoanele care au împlinit 18 ani
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Adevarul
Un membru al juriului din R. Moldova explică de ce România a primit doar 3 puncte la Eurovision: „Și juriile lor sunt incompetente?”
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi