Parchetul general sesizează IJ în cazul DIICOT după dezvăluirile lui Tolontan cu privire la un dosar de prostituţie cu minore

Parchetul general s-a autosesizat şi s-a dispus efectuarea de verificări la DIICOT– Structura Centrală ca urmare a dezvăluirilor făcute de site-ul tolo.ro privind dosarul nr.719/D/P/2005, precum și pe cel disjuns din această cauză. În urma verificărilor, procurorul general Augustin Lazăr a dispus sesizarea Inspecției Judiciare "pentru a aprecia cu privire la posibila săvârșire în acest context a unor abateri disciplinare sau încălcări ale Codului Deontologic al judecătorilor și procurorilor".
Romania TV
01 feb. 2018, 15:18
Parchetul general sesizează IJ în cazul DIICOT după dezvăluirile lui Tolontan cu privire la un dosar de prostituţie cu minore

„Prin ordinul din data de 30 ianuarie 2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus efectuarea de verificări la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, având ca obiectiv aspectele semnalate în mass-media privind dosarul nr.719/D/P/2005, precum și pe cel disjuns din această cauză”, a precizat Ministerul Public într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook.

În urma verificărilor a rezultat că „acestea se regăsesc în integralitatea lor în cuprinsul dosarului judecat de Secția I Penală a Tribunalului București care a avut ca obiect rechizitoriul nr.719/D/P/2005 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală”.

„Cu privire la activitatea de urmărire penală desfășurată în dosarul disjuns, s-a constatat că soluția adoptată de către procurorul de caz a fost fundamentată doar pe analiza și interpretarea probatoriului administrat în dosarul nr.719/D/P/2005. În concret, din examinarea actelor aflate la dosar a rezultat că nu s-au administrat alte probe în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, în raport cu persoanele și infracțiunile pentru care s-a dispus disjungerea cauzei. Totodată, s-a constatat că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale în raport cu faptele cercetate, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art.335 Cod procedură penală”, se mai arată în comunicatul Parchetului.

În ceea ce îl privește pe magistratul militar la care s-au referit relatările din mass-media, a rezultat că „numele acestuia apare menționat doar în cadrul procedurii de recunoaștere după planșa fotografică efectuată în dosarul nr.719/D/P/2005, fiind identificat de către una dintre victimele traficului de persoane ca fiind un bărbat despre care i s-a spus că este polițist și pe care l-a văzut o singură dată, în restaurantul Shanghai din București, în compania unuia dintre inculpați, luând masa. Din examinarea celor două dosare, a rezultat că procurorul militar nu a avut vreo calitate în procesul penal și nici nu au rezultat alte aspecte referitoare la el, cu excepția celor mai sus arătate”.

Gabriel Predoiu, fratele generalului SIE Silviu Predoiu, şeful de facto al Serviciului de Informaţii Externe, apare într-un dosar de trafic sexual în care sunt implicate inclusiv minore, a scris tolo.ro. Gabriel Predoiu a fost recunoscut de o victimă a reţelei ca fiind printre cei care frecventau în anul 2005 localul Shanghai din Bucureşti, unde tinerele erau ţinute în captivitate. Gabriel Predoiu, ofiţer SRI la data respectivă, era cunoscut drept „Gabi SRI”. Dezvăluirea apare în investigaţia făcută de Cătălin Tolontan şi echipa lui privind un dosar muşamalizat al unei reţele de trafic sexual, reţea care ar fi beneficiat de protecţie la nivel înalt din partea unor procurori, poliţişti, chiar şi ofiţeri de informaţii.

Gabriel Predoiu, fratele generalului Silviu Predoiu, șeful Serviciului de Informații Externe, a fost recunoscut în 2005, la DIICOT, de către una dintre fetele obligate să se prostitueze. Aceasta l-a indicat pe Gabriel Predoiu „fără ezitare” și „după ce a privit cu atenție planșa (de recunoaştere – n.r.)”.

Potrivit mărturiei fetei, Gabriel Predoiu frecventa localul Shanghai, cartierul general al unei reţele infracţionale conduse de un cetăţean chinez. Fata îl știa pe Gabriel Predoiu drept „Gabi SRI”.

Serviciul de Informaţii Externe a recunoscut pentru tolo.ro că Gabriel Predoiu este fratele şefului SIE Silviu Predoiu şi că în anul 2005 era ofiţer SRI. De altfel, cei de la SIE susţin că fratele lui Silviu Predoiu se afla în misiune când mergea la restaurantul Shanghai.

Citeşte şi: Fratele generalului SIE Silviu Predoiu, PRIMA REACŢIE despre „implicarea” într-un dosar de trafic sexual cu minore

Gabriel Predoiu, fratele generalului SIE Silviu Predoiu, şeful de facto al Serviciului de Informaţii Externe, a susţinut , într-un punct de vedere transmis România TV, că „nu am avut cunostinta niciodata despre faptul ca as fi vizat/implicat in orice fel de calitate intr-un dosar penal si nu am fost niciodata chemat la audieri/nu am fost solicitat sa dau vreo declaratie in dosarul instrumentat de DIICOT”.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
Bosnia și-a început drumul spre Mondial cu hoția de pe Arena Națională din meciul cu România! Ce record a stabilit naționala lui Dzeko
Capital.ro
Românii care trebuie să actualizeze adresa în actul de identitate. Regulă pentru cei cu buletin care locuiesc la bloc. S-a dat termen de 15 zile
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia care i-a fost alături Codruței Filip a dezvăluit TOTUL despre infidelitate... Vezi mai mult
iamsport.ro
Surpriză! Gică Popescu a dezvăluit ce națională va susține la Mondial, în absența României
MediaFlux
1 Aprilie, Ziua Internaţională a Păcălelilor. Obiceiuri, tradiţii și farse celebre în lume
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj