Parchetul general preia cazul copilului ucis de câini maidanezi în Capitală

Procurorii Parchetului General vor cerceta împrejurările în care a murit copilul de patru ani muşcat de câini maidanezi în Capitală, în acest caz fiind constituit un dosar penal.
Romania TV
04 sept. 2013, 13:06
Parchetul general preia cazul copilului ucis de câini maidanezi în Capitală

„Prin rezoluţia din data de 04.09.2013, în temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. 41 din Codul de procedură penală, s-a dispus preluarea cauzei având ca obiect decesul minorului A.I.C. (în vârstă de 4 ani) de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică. Motivele care au stat la baza deciziei de preluare vizează complexitatea cauzei şi intensa mediatizare a acestui caz”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Copilul în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că va solicita urgentarea dezbaterii proiectului de lege privind câinii fără stăpân, aflată la Comisia pentru administraţie şi că va discuta cu premierul Victor Ponta legat de acest subiect.

„I-am rugat pe secretarul general şi pe liderul grupului PSD în această dimineaţă să se intereseze să urgentăm dezbaterea. Sper să găsim o soluţie. Vorbim despre un copil care are patru ani, fiica mea are şase ani şi ştiu despre ce este vorba. Sunt şi eu iubitor de câini, am acasă câini maidanezi şi de rasă, este important să facem ceva cu această problemă şi deja lucrurile sunt exagerate şi cred că noi românii aşa suntem, niciodată nu suntem în stare să facem un lucru înainte, îl facem dacă există un eveniment”, a precizat Zgonea, pe holurile Parlamentului.

El a arătat că va discuta în Biroul Permanent şi va cere ca până la săptămâna viitoare Comisia pentru administraţie a Camerei să-şi stabilească cu prioritate dezbaterea proiectului de lege privind câinii fără stăpân.

Valeriu Zgonea a mai spus că nici fostul guvern nu a fost în stare să rezolve această problemă şi a precizat că va discuta cu premierul Victor Ponta pentru găsirea unei soluţii.

Premierul Victor Ponta a spus, miercuri, la începutul şedinţei Guvernului, că problema câinilor fără stăpân este într-adevăr gravă şi nu mai poate fi uitată, el precizând că legea pe această temă este în Parlament şi speră ca în următoarele zile să se găsească „soluţia corectă”.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat, miercuri, că nu Parlamentul este în culpă pentru că nu a emis o lege privind câinii fără stăpân, deoarece există în vigoare o lege care a aprobat OUG 155/2001 şi care reglementează inclusiv eutanasierea.

Ciucă a spus că OUG 155/2001 care a fost aprobată prin lege prevede condiţiile în care câinii pot fi eutanasiaţi, în 7 zile de la data în care sunt duşi în adăposturi, normele de capturare a câinilor, de sterilizare, de eutanasiere.

„Nu pentru că nu există o lege pe această temă s-a întâmplat acest lucru, ci pentru că, eventual, nu se aplică”, a spus Ciucă.

Departamentul Social, [email protected]

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România