PĂRINTELE IOSIF. Rana cea adâncă a omului contemporan, PIERDEREA CREDINŢEI

Fiicei mele celei adevărate, urări de bine părinteşti. Am primit scrisoarea ta sau, mai bine zis, “gazeta” ta! ! Am râs când am văzut-o şi m-am neliniştit când am citit-o.
Iulian Tudor
19 mart. 2019, 07:58
PĂRINTELE IOSIF. Rana cea adâncă a omului contemporan, PIERDEREA CREDINŢEI

De ce gândeşti astfel, copilul meu? Nu s-a întâmplat absolut nimic si nici nu se va întâmpla. Greşeala se datoreaza lipsei mele de experienţă, pe care am dovedit-o crezând că pot împăca cele ce nu sunt de împăcat. Fiecare om are îşi caracterul său şi propria personalitate, pe care şi-a format-o în urma experienţelor trăite în trecut, după propriile modele, măsuri şi convingeri. Prin urmare, pe baza acestora ia hotărâri, se exprimă şi acţionează.

Citeşte şi Paraclisul Maicii Domnului. Cand si cum se citeste ca sa iti alini suferintele trupesti, pentru luminarea mintii si intarirea credintei

Numai cei care sunt ai lui Hristos se pot împotrivi şi pot anula aceste legi şi reguli, şi aceasta, din iconomie. Nu te-ai izbit niciodată în viaţă de sisteme şi moduri de gândire diferite de al tău, aparţinând celorlalţi, celor din jurul tău, cu care, în multe alte situaţii, împartăşiseşi aceleaşi idei şi convingeri? Nici aceia nu sunt răi şi perverşi şi, cu atât mai mult, nici tu. Sunt ideile lor, sistemele lor de gândire, ideologia lor generală. Nu ţi s-a întâmplat niciodată să ai alte păreri decât proprii tăi copii? Nu te-ai aflat niciodată în dezacord cu soţul tău, care este al doilea înger păzitor pentru tine? Cauza este, oare, faptul că aţi devenit răi? Sau poate îngeraşii tăi cei nevinovaţi sunt răi sau îndărătnici? Cu siguranţă, nu. De vină este personalitatea dezbinată a omului, care dă naştere, brusc, disensiunilor şi scindărilor. Singura soluţie este respectul reciproc şi evitarea contactelor şi intervenţiilor străine.

Cei din vechime aveau o vorbă: «cu rudele tale manancă, bea, dar fereşte-te să dai sau să iei ceva de la ele». Alungă, copilul meu, puţina tulburare sau părere de rău şi convinge-l pe îngeraşul nostru să nu-şi piardă curajul şi să considere conjunctura drept un prilej de a învăţa practic despre sensul relaţiilor sociale şi al vieţii. De altminteri, aceasta a fost o soluţie temporară şi comodă şi, desigur, pentru o situaţie limitată. Uiţi, fata mea, că Avraam şi Lot s-au despărţit, pentru că le era imposibil să locuiască sub acelaşi acoperiş? Asta-i toată filosofia: să porţi neputinţele altora şi nu să le judeci, fără să iei seama la ce sunt şi ce gândesc aceia. Au nevoie de îngăduinţă şi răbdare.

Cu cât oamenii uită sensul Crucii, cu atât mai mult acesta sporeşte şi se generalizează, cu feluritele constrângeri naturale sau tehnice care pot apărea; când va veni vremea să meargă pe drumul Crucii, atunci se vor înspăimânta, desigur, fără ca aceasta să le folosească la ceva. Fericit cel ce petrece în priveghere şi-n rugăciune, ca să se izbăvească de necazul cu care-i va încerca Dumnezeu pe locuitorii pământului.

Rana cea adâncă a omului contemporan este pierderea credinţei, ca temelie şi început, şi nici o formă de terapie nu-l poate ajuta în această stare. Dumnezeu ne supără cu mici atacuri formale, îngăduie, adică, ispitele, pentru a ne cuminţi, dar omul, în loc să-şi vină în fire, să-şi ceară iertare, din păcate, blasfemiază, ceea ce are drept rezultat părăsirea lui deplină. Adunați-vă în sine înşivă şi, cu adâncă smerenie, cereţi mila lui Dumnezeu, pentru ca Harul să aibă motiv să ne acopere de mânia viitoare, care va veni oricum, cu vuiet mare!

Pacea lui Hristos să fie totdeauna cu voi !

Cu rugăciunile şi dragostea mea părintească,
Părintele vostru Iosif

DailyBusiness
Ciprian Ciucu, declarație misterioasă în timpul votării: „Nu pot să spun de ce mă bucur”
Spynews
Drama neștiută a lui Ciprian Ciucu. Prin ce a trecut noul primar al Capitalei, pe vremea când era doar un copil
Fanatik.ro
Ce salariu va avea Marcel Ciolacu la șefia CJ Buzău. Venitul, mai mare decât cel din Parlamentul României
Capital.ro
Doliu în fotbalul românesc. S-a stins cel mai cunoscut antrenor. A influențat generații întregi de tineri fotbaliști
Playtech.ro
Se schimbă vremea brusc din nou. Când începe iarna secolului în România, anunţul meteorologilor
Adevarul
Cum s-a transformat visul britanic al lui Ellen DeGeneres într-un coșmar: vedeta renunță la ferma pentru care a părăsit Hollywood
wowbiz.ro
Formația Pindu, implicată într-un accident violent. În ce stare se află pasagerii. Poliția a deschis dosar penal
Economica.net
Cea mai nouă ofertă PPC - Scad preţurile la energie electrică
kanald.ro
Doamne, câtă durere! Ea este mama care a fost găsită moartă alături de gemenii săi! Toți 3 au fost împușcați în propria locuință! Femeia se afla în plin proces de divorț cu fostul soț
iamsport.ro
Fostul jucător de la FCSB ”îl ceartă” pe Gigi Becali pentru că nu l-a susținut: ”De unde știi că nu eram mai bun decât Dennis Man?”
MediaFlux
Vești bune! Se dau bani pentru românii care vor animale
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru români!
substantial.ro
Sloturi noi – avantaje și dezavantaje