Părintele Vasile Ioana, despre regulile de conduită în biserică: „A venit o studentă și când s-a aplecat, nu s-a mai rugat nimeni”

Părintele Vasile Ioana a explicat cum trebuie să te porți atunci când mergi la biserică, dar și care sunt regulile de conduită pe care nu ai voie să le încalci. 
Alina Costache
19 mai 2023, 22:48
Părintele Vasile Ioana, despre regulile de conduită în biserică:
Părintele Vasile Ioana, despre credincioșii care merg la biserică să le meargă bine în viață: ”Sunt unii care cred dau acatistul, gata, le merge bine”

Părintele Vasile Ioana a fost invitat în emisiunea„Vorbește lumea”, de la PRO TV, acolo unde a explicat care sunt regulile de conduită pentru mersul la biserică. Acesta a creionat câteva direcții clare, însă spune că cea mai importantă atitudine, este smerenia.

„Biserica este casa lui Dumnezeu pe pământ. (…) Tu când te duci într-o biserică, acolo te întâlnești cu Dumnezeu. Pentru noi, românii, după cum spunea Eminescu: „Biserica este mama neamului românesc”, iar Nicolae Iorga spunea: „Coloana vertebrală a neamului românesc”. Comportamentul nostru ar trebui să fie cum este comportamentul în fața unui împărat, cu sfială.Te prezinți în fața Lui cu emoție, cu sfială. Tu te duci acolo ca să primești iertarea păcatelor. Smerenia ar fi atitudinea cea mai frumoasă pe care ar trebui să o aibă un creștin”, a declarat părintele Vasile Ioana, în emisiunea de la PRO TV.
Preotul Vasile Ioana, ipostază inedită. A fredonat melodia „Love of my life” şi l-a comparat pe Freddie Mercury cu Hristos: „Băiatul ăla care a trăit cu el l-a trădat precum Iuda pe Mântuitor”
Mai mult, părintele a dat ca exemplu și îmbrăcămintea anumitor doamne sau domnișoare, amintindu-și de momentul în care o studentă „a oprit” rugăciunea enoriașilor prin vestimentația ei. Acesta sfătuiește femeile să aleagă haine decente pentru atunci când merg la biserică și să evite fustele scurte sau bluzele prea decoltate.

„A venit o studentă și erau niște tineri care se rugau. A venit mai în față studenta și când s-a aplecat, nu s-a mai rugat nimeni (…) Dacă apare ceva care te atrage și te fură, nu e în regulă. În biserică, femeia poate să atragă bărbatul, printr-o fustă mai scurtă sau cu un decolteu și nu e bine. De aceea, le recomand tuturor doamnelor și domnișoarelor care vin în biserică: acoperiți-vă, dragele mele, toate cele cunoscute ca puternice ca mesaj. Acoperiți capul, pentru smerenie, ca să te unești cu Dumnezeu”,  a continuat Vasile Ioana.

Se spală sau nu rufe duminica „Nu există niciun temei!!” Părintele Vasile Ioana, tradiții și obiceiuri

Părintele Vasile Ioana a dezvăluit principalele tradiții pe care trebuie să le respectăm în Săptămâna Mare. Săptămâna Mare este una dintre cele mai importante perioade pentru toți creștinii, când rugăciunea și postul sunt cele două cuvinte care caracterizează aceste zile sfinte. De asemenea, există mai multe voci care spun că gospodinele ar trebuie să-și termine treburile casnice până în Vinerea Mare, când spălatul rufelor este total interzis. Preotul Vasile Ioana combate însă acest mit și spune că nu este nicio regulă scrisă care să interzică acest fapt. Oamenii au totuși datoria de a se prezenta la slujba sfântă care are loc în Vinerea Mare.

De ce este bine să ţii post negru până la orele 15.00 în Săptămâna Mare. Părintele Vasile Ioana: „Mântuitorul a fost răstigit la 12.00. Cât este El pe cruce, haideţi să pătimim împreună cu El”

„Se spune că în Vinerea Mare nu ai voie să speli. Ai voie și în Vinerea Mare, pentru că este o zi în care sigur că suferim pentru răstignirea Domnului, omul merge la prohod, iar femeile care au acest ritual nu au timp să spele, dar vinerea poți să speli fără niciun fel de problemă, nu există niciun temei care să ne interzică.”, spunea acum ceva timp preotul Vasile Ioana, în emisiunea Vorbește lumea, de pe Pro TV.

Ce trebuie să faci în Săptămâna Mare, sfaturie de la Vasile Ioana
Există totuși mai multe lucruri pe care trebuie să le respectăm în această săptămână, spune preotul Vasile Ioana. Este important să ne abținem cât mai mult timp de la mâncare, dacă sănătatea ne permite, să mergem la biserică și să evităm certurile, relațiile trupești, dar și uleiul din toate preparate pe care le degustăm în Săptămâna Mare.

Părintele Vasile Ioana aruncă bomba despre spălatul în ziua de duminică. „Dumnezeu nu e absurd. Nu ar trebui să înghițim tradiții prostești”
„Haideți să pătimim cu El, astfel încât să ne bucurăm la Înviere cu El, să ne fie foame, să răbdăm puțin, cine poate și e sănătos să nu mănânce și bea nimic, până la apusul soarelui. Doar anafură și aghiazmă, atât. Mai mult, mâncare fără ulei toată săptămâna. Cunosc oameni care nu mănâncă câteva zile nimic, nu poate oricine asta. Cine are putere și dragoste pentru Dumnezeu, să nu mănânce până seara nimic sau măcar până la 15:00. Domnul a fost răstignit la ora 12 și a stat pe cruce până la 15:00, să fim și noi în pătimire cu El. Să fie altfel săptămâna asa, fără relații trupești, fără ceartă, curățenie sufletească, cu spovedanie.”, a spus preotul Vasile Ioana în cadrul unei slujbe.

Cel mai important în această perioadă este și să ne recăpătăm liniștea interioară, mai spune părintele. Acest lucru se face foarte ușor, dacă avem credință și nu uităm de rugăciune.

„Cea mai mare bogăție pe care poate să o aibă un om în lumea asta este să aibă pace, să doarmă liniștit pe perna lui, după cum spunea țăranul. Asta înseamnă că ești mulțumit cu ceea ce ești și cu ceea ce faci. Am întâlnit oameni bogați, dar degeaba, pentru că nu aveau pace, am întâlnit oameni cu poziții înalte, dar erau super agitați, stresați. Degeaba ai poziție, frumusețe fizică, dacă nu ai pace. Degeaba ai bani și putere, dacă tu ești într-o permanentă agitație. Omul este bogat când e liniștit și are pace. Dobândirea păcii e foarte importantă, dar societatea modernă în care trăim a furat-o. Ne-a furat timpul și pacea, ne-a băgat în consum și frici, frica strică pacea.

Prin Iisus Hristos obținem pacea. El a venit să ne dea pacea Lui. Dacă faci puțină rugăciune, vine o pacea dată de Duhul cel Sfânt. Doar așa se poate obține pacea. Pacea vine, de fapt, din organizare. Dacă vrei să ai pace într-o viață haotică, nu vei putea, pune ordine mai întâi. Pune-ți în minte mai puține task-uri, dar fă-le bine, trebuie să înveți să spui și nu. Trebuie să-ți cunoști măsura, să știi cât poți.”, a declarat preotul Vasile Ioana, în cadrul emisiunii Vorbește lumea.

DailyBusiness
Concediile medicale, sub lupă. Ministerul Sănătății investighează posibile abuzuri sistemice: Nu mai accept să plătim vacanțe inventate
Spynews
Bacalaureat 2025. Rezultatele finale din sesiunea de vară au fost publicate. Vezi ce notă ai luat la fiecare probă
Bzi.ro
Ion Țiriac, cadou fabulos pentru Kira Hagi! A aparținut Ducesei de Kent
Fanatik.ro
Pe urmele panterei negre scăpate de bulgari. Ce spune primarul din Prundu, locul de unde s-a dat alarma: ”Am fost și eu acolo. Le-am zis cetățenilor să evite locul”
Capital.ro
Călin Georgescu ia măsuri. Anunțul serii făcut de fostul candidat. Am demarat acțiuni legale
Playtech.ro
Obligatoriu pentru toți stăpânii de animale din România. Ce trebuie să facă în zilele caniculare, legea este clară
DailyBusiness
Ministrul Muncii: „Fără excepții!” Sporul pentru condiții vătămătoare, plafonat la 300 de lei pentru toți angajații din sectorul public
Adevarul
Spectacol și doliu la Phenian. Kim Jong Un, omagiu pentru soldații nord-coreeni căzuți pe frontul din Ucraina. Cum a apărut la televiziune
wowbiz.ro
WOWbiz EXCLUSIV: Irina Columbeanu a sosit ÎN MARE SECRET în România! Avem primele imagini de la aeroport
Spynews
Andreea. Amelia. Teodora. Numele primelor trei ispite feminine, din sezonul 9, Insula Iubirii, care începe din 21 iulie, la Antena 1!
Spynews
Tatăl lui Nicușor Dan a murit! Doliu în familia președintelui României
Evz.ro
Primul vampir nu a fost în România, Serbia susține că l-a avut pe predecesorul lui Dracula
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Gigi Becali şi-a făcut apariția cu mare stil la nunta fiicei lui Gică Hagi! Cum a arătat miliardarul de la FCSB
kanald.ro
Sebastian, un băiat de doar 12 ani, s-a stins din viață după o provocare de pe TikTok. Mesajul sfâșietor al părinților: „Vă rugăm, vorbiți cu copiii voștri”
Cancan.ro
Victor, un elev din București, a luat 8.70 la Istorie Ce notă finală a obținut după ce a făcut contestație: 'Am plâns'
Playsport.ro
Semnele de pe ecranul telefonului tău pot arăta că ești spionat. Microfonul sau camera...
Capital.ro
Românii achită 500 de lei către stat. Măsura e valabilă în toată țara. Se aplică începând cu 4 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Vâlcea, în care Eduard și George au ars de vii într-un accident groaznic, la doar 23 și 24 de ani! Erau urmăriți ca în filme de polițiști
Mihai Leu, în continuare în stare gravă! Mesajul transmis de Institutul Clinic Fundeni
MediaFlux
Document obligatoriu impus de ANAF. 30 iunie e data limită de depunere la Fisc
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arborii exotici au prins rădăcini și la noi. Fructul minune bogat în vitamina C care s-a aclimatizat perfect și aduce profit fermierilor