Parlamentari „tobă de carte”. Câţi doctori şi doctoranzi sunt în Parlament

Aproape un sfert din actualii parlamentari au titlul de doctor sau sunt pe cale să obţină acest statut, cei mai mulţi regăsindu-se în rândurile social-democraţilor, respectiv o treime din parlamentarii cu această titulatură. Din cei 460 de parlamentari aflaţi încă în mandat, 97 de aleşi sunt doctori, iar 26 sunt doctoranzi.
Romania TV
20 iun. 2012, 14:35
Parlamentari

În PSD se regăsesc o treime din senatorii sau deputaţii care au obţinut sau sunt pe care să obţină acest titlu, respectiv 34 de doctori şi 7 doctoranzi.

Între social-democraţii cu titlul de doctor se regăsesc deputaţii Mihai Tudose (doctor la Academia Naţională de Informaţii), Petru Gabriel Vlase (doctor în ştiinţe militare la ANI). În acelaşi timp, deputatul PSD Anghel Stanciu are titlul de inginer doctor în construcţii, senatorul Şerban Valeca inginer doctor în tehnologii nucleare, iar senatorul Marius Bota este inginer doctor în mecanică.

De asemenea, între parlamentarii PSD cu titlul de doctor în agricultură se numără senatorii Petre Daea, Doina Silistru, Constantin Tămagă, Gheorghe Antochi, dar şi deputatul Ion Dumitru. Şi senatorul Cătălin Voicu este doctor în Drept. Deputatul Iulian Iancu a obţinut doctoratul atât în ştiinţe economice, dar şi pe cel în petrol şi gaze.

Pe poziţia secundă în top se află PDL, cu 26 de parlamentari doctori şi 13 doctoranzi. Dintre democrat-liberali se remarcă deputatul Theodor Paleologu, care este doctor în studii politice, dar şi Elena Udrea, doctorand în ştiinţe militare. Deputatul PDL Cezar Preda a obţinut titlul de doctor în mecanică şi metalurgie, în timp ce colegul său de partid deputatul Tinel Gheorghe este inginer doctor în silvicultură.

Şi deputatul PDL Marius Spânu a obţinut titlul de doctor în matematică şi mecanică, iar deputatul Eugen Bădălan are acelaşi statut academic, dar în ştiinţe militare. Şi fostul ministru al Muncii Ioan Nelu Botiş doreşte să obţină tilul de doctor în inginerie industrială, în timp de fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia este inginer doctor în agronomie.

Deputatul William Brînză a devenit doctor în drept penal, iar Daniel Buda doctor în filosofie. Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a obţinut acelaşi titlu în ştiinţe inginereşti. Şi deputatul PDL Dănuţ Liga este doctorand în relaţii internaţionale, iar fostul ministru al Comunicaţiilor Răzvan Mustea este doctor în ştiinţe economice.

În rândul senatorilor sau deputaţilor PNL se regăsesc 16 doctori şi un doctorand (senatorul Liviu Titus Paşca, medic doctorand în medicină generală). Dintre liberali, pe lângă senatorul Puiu Haşotti, doctor în ştiinţe istorice, se mai regăsesc parlamentari care au doctoratul în ştiinţe juridice, respectiv fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu sau deputatul Alina Gorghiu, dar şi conservatorul Bogdan Ciucă. Deputatul Cristian Adomniţei a obţinut titlul de doctor în construcţii, iar fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu pe cel de doctor în ştiinţe economice.

UNPR are nouă parlamentari cu titlul de doctor şi un doctorand (deputatul Emil Bostan, doctorand în construcţii). Printre aceştia se află liderul UNPR Gabriel Oprea, care este doctor în drept, şi deputatul Valeriu Steriu care este doctor în economie agricolă. Preşedintele Comisiei de afaceri europene din Senat, Vasile Nedelcu, este doctor în medicină veterinară, iar senatorul Nicolae Dobra a obţinut doctoratul în ştiinţe militare.

În rândurile deputaţilor minorităţilor naţionale sunt şapte parlamentari cu titlu de doctor, dar şi un doctorand (Mihai Radan, doctorand în lingvistică slavă).

Nici UDMR nu duce lipsă de doctori, în frunte cu senatorul Verestoy Attila – doctor în chimie anorganică, deputatul Koto Iosif – doctor în filologie şi deputatul Varga Attila – doctor în drept constituţional. În plus, deputatul Ştefan Beres este inginer doctorand în silvicultură.

Dintre parlamentarii neafiliaţi la un grup parlamentar, se pot remarca doi doctori: Mircea Geoană – doctor în economie mondială şi Dan Ilie Morega – doctor în ştiinţe economice. Morega a obţinut iniţial titlul de doctor în economie în 1983 la Academia Ştefan Gheorghiu, iar în 2001 a obţinut din nou doctoratul în economie cu specializare în economie mondială. În plus, deputaţii Mircia Giurgiu şi Daniel Oajdea sunt în prezent doctoranzi, în management-marketing, respectiv geotehnică şi fundaţii.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
O asistentă de 23 de ani a fost găsită moartă în timpul turei, într-un spital privat din Constanța. Tânăra abia venise la serviciu
Fanatik.ro
Afacerile care l-au „curățat în mare parte” pe Cristi Borcea: ”Pachetul era în piață cam 100 de lei”
Capital.ro
Regulă pentru gunoi. Românii trebuie să facă programare. Decizia se aplică între 2 și 14 martie
Playtech.ro
Ce faci dacă poliţistul îţi ia telefonul când îl filmezi? Sfatul unui specialist pentru români
Adevarul
„Comoditatea mașinii personale e de fapt masochism și barosăneală”. Dezbaterea virală despre traficul din București
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă la granița României! O dronă rusească a pătruns în spațiul aerian românesc, la nord de Sulina
iamsport.ro
Gigi Becali, acuzat că le oferea interlopilor ponturi de pariuri pe meciurile FCSB: ”Când pierdea surprinzător și scorul corect”
MediaFlux
Oficialul român care l-a sfidat pe Putin, chiar la Moscova. Gestul făcut pe un pod din Rusia
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj