Parlamentarii cer acordul lui Băsescu pentru privilegii. Antonescu: Preşedintele nu are competenţă

Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor a fost trimis la Preşedinţie, Guvern, ANI şi Parchet, pentru ca aceste instituţii să exprime un punct de vedere sau să îl amendeze. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, susţine că nu ştia nimic despre decizia de a cere acordul pentru modificarea Statutului senatorilor şi deputaţilor şi că nici nu i se pare normală. Între timp, parlamentarii au renunţat la măsurile suplimentare de protecţie pentru aleşii penali.
Romania TV
18 ian. 2013, 11:21
Parlamentarii cer acordul lui Băsescu pentru privilegii. Antonescu: Preşedintele nu are competenţă

Pe marginea modificărilor privind imunitatea şi conflictul de interese vor avea loc discuţii între consilieri de la Parchet şi reprezentanţi ai parlamentarilor.

Potrivit Mediafax, conducerea Camerei aşteaptă de la instituţiile respective puncte de vedere, astfel încât până luni să fie definitivat proiectul de modificare care va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Modificările aduse la Statutul deputaţilor şi senatorilor sunt aduse ca urmare a criticilor formulate de UE privind inexistenţa reglementărilor explicite referitoare la ridicarea imunităţii şi a celorlalte chestiuni sensibile de natură juridică care i-ar putea privi pe parlamentari, mai scrie Mediafax.

Întrebat despre informaţia potrivit căreia parlamentarii ar fi cerut acordul preşedintelui Băsescu pentru prevederile privind imunitatea, Crin Antonescu a precizat că nimeni din conducerea Senatului nu a iniţiat un asemenea demers.

În legătură cu ANI poate exista o logică. Ce-ar avea de spus şi în ce calitate preşedintele României şi Parchetul nu pot să înţeleg. Eu nu am avut o asemenea intenţie, nimeni din Biroul Permanent al Senatului nu a propus aşa ceva. Îmi pare chiar nepotrivit. Poţi cere părerea oricui, dar instituţional, nici preşedintele şi nici Parchetul nu au vreo competenţă sau vreo calitate în acest subiect”, a declarat Crin Antonescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mihaela Borcea, în doliu! A murit tatăl ei: "S-a oprit o parte din lumea mea…”
Fanatik.ro
Falimentul bate la ușa unui club de tradiție din SuperLiga: „150 de creditori!”. Jucătorii pierd sute de mii de euro, președintele și-a luat banii din drepturile tv
Capital.ro
Ministerul Energiei anunță că sistemul energetic rămâne stabil după oprirea reactorului 2 de la Cernavodă. Nu există riscuri pentru alimentarea cu energie electrică la nivel național
Playtech.ro
Ce semne pot indica prea mult mangan în apa de la robinet. Poate fi folosită pentru spălat sau gătit?
Adevarul
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Scandalos: Becali nu e singurul! Fostul campion al României a numit alți 4 finanțatori din SuperLiga care se bagă peste antrenor: ”Știu 100%! Nu era așa înainte”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind noul Guvern! Sorin Grindeanu a confirmat
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat