Parlamentarii PNL și USR, plan de acțiune comun, în contextul crizei politice. ”Să ne aliniem poziţiile în perioada care urmează, complicată pentru România”

Parlamentarii PNL și USR s-au întâlnit marți și au convenit asupra unui plan de acțiune comun, pe fondul crizei politice uriașe pe care o traversează România. ”Să ne coordonăm mai bine, să ne aliniem poziţiile în perioada care urmează, o perioadă complicată pentru România, şi cred că e nevoie să avem cât mai multe poziţii aliniate în această direcţie, corectă pentru România, din punctul nostru de vedere”, a spus, la finalul discuțiilor, președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean.
Alina Costache
12 mai 2026, 18:24
Parlamentarii PNL și USR, plan de acțiune comun, în contextul crizei politice. ”Să ne aliniem poziţiile în perioada care urmează, complicată pentru România”

Liberalii și reziștii au pus țara la cale, marți. Grupurile parlamentare PNL şi USR s-au întâlnit pentru a defini o coordonare viitoare pe proiecte precum PNRR, SAFE și reforma statului.

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a subliniat, în acest context, că PNL și USR reprezintă, împreună, cea mai importantă forţă din legislativ, cu 133 de parlamentari în prezent.

Tot Abrudean a vorbit despre necesitatea de a fi ”cât mai multe poziţii aliniate” în direcția pe care liberalii și reziștii o consideră corectă pentru România.

„Am avut o întâlnire împreună cu colegii de la USR, cu liderii grupurilor parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, pentru a ne coordona strategia parlamentară pentru următoarea perioadă, ţinând cont de priorităţile anunţate deja de cele două partide, prin liderii lor, respectiv PNRR, şi vă reamintesc că avem în parlament vreo nouă proiecte de lege care prevăd aprobarea unor jaloane, neadoptarea acestora la timp presupune penalităţi de peste 700 de milioane de euro, per proiect. Al doilea element important, accesarea programului SAFE, al treilea, aderarea României la OCDE şi al patrulea, continuarea programului de reforme început de guvern, consolidarea bugetară şi tot ceea ce presupune acest program. Despre asta am vorbit astăzi, să ne coordonăm mai bine, să ne aliniem poziţiile în perioada care urmează, o perioadă complicată pentru România, şi cred că e nevoie să avem cât mai multe poziţii aliniate în această direcţie, corectă pentru România, din punctul nostru de vedere. (…)

Suntem împreună cea mai importantă forţă din Parlament în acest moment: 133 de parlamentari, încercăm să aducem lângă noi oameni responsabili, cum spunea şi colega mea, şi sunt mulţi oameni responsabili în Parlamentul României, în toate partidele, pentru a continua aceste proiecte importante pentru România. Sunt priorităţile României, nu ale USR, nu ale PNL, nici ale vreunei persoane”, a declarat preşedintele Senatului, citat de news.ro.

Citește și Nicușor Dan l-ar învinge pe George Simion în alegerile prezidențiale dacă votul ar avea loc astăzi, însă la o diferență de scor mai mică SONDAJ

La rândul său, deputatul USR Diana Stoica a afirmat că întâlnirea de marți este „începutul unei colaborări parlamentare”.

„În urma întâlnirii pe care au avut-o preşedinţii noştri de partid, Dominic Fritz şi Ilie Bolojan, începem şi colaborarea pe zona parlamentară, păstrând această agendă reformistă. Vrem, împreună, să avem o Românie modernă şi ăsta este angajamentul pe care toate grupurile, de la Cameră, de la Senat, USR şi PNL, şi l-au luat împreună, astăzi. La următoarea întâlnire vom stabili împreună un set de iniţiative legislative pe care ni le vom asuma, pe care le vom susţine şi care sperăm să beneficieze de susţinerea parlamentarilor, de bună credinţă, care vor să trăiască, de asemenea, într-o ţară modernă, vorbesc de reforma statului, de zonele foarte importante pentru fiecare dintre partidele noastre şi asta se va întâmpla la următoarea întâlnire”, a spus Stoica.

Tot marți au vorbit, între patru ochi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, și cel al UDMR, Kelemen Hunor.

După discuții, liderul UDMR a declarat că viitorul premier, oricare ar fi el, va avea ”o viață scurtă” și că nu va sta la Palatul Victoria doi ani și jumătate, până la următoarele alegeri parlamentare. Kelemen a adăugat că el continuă să creadă că cea mai bună variantă este reîntregirea vechii coaliții formate din PSD, PNL, USR, UDMR și Minoritățile Naționale.

Citește și Gabriel Liiceanu anunţă apocalipsa pentru România: „Vai de cei care vor trăi!”. Îl laudă pe Ilie Bolojan. „A căzut în sus. Atât au fost de idioți”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT