Parlamentul intră luni în sesiune extraordinară pentru adoptarea modificărilor la Codul penal şi a Codului administrativ

Parlamentul intră în sesiune extraordinară, începând de luni şi până în 19 iulie, pentru adoptarea contestatelor modificări la Codul penal. De asemenea, ar urma să fie adoptat şi Codul administrativ, care prevede, printre altele, pensii speciale pentru aleşii locali, potrivit News.ro.
Romania TV
02 iul. 2018, 05:03
Parlamentul intră luni în sesiune extraordinară pentru adoptarea modificărilor la Codul penal şi a Codului administrativ

Sesiunea parlamentară ordinară s-a încheiat în 30 iunie. Decizia convocării Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară în perioada 2 – 19 iulie a fost luată de Biroul permanent. Conform regulamentului, Camera Deputaţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare la cererea preşedintelui României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor.

De asemenea, Senatul  a fost convocat în sesiune extraordinară până în 19 iulie. Proiectul de modificare a Codului penal se află deja pe ordinea de zi de marţi a Senatului, „sub rezerva depunerii raportului”. 

„Propunerea legislativă privind punerea în acord a prevederilor Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, cu deciziile Curţii Constituţionale, Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, Directivei 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană”, conform ordinii de zi a Senatului. De asemenea, se menţionează că proiectul va fi votat în procedură de urgenţă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, declara în urmă cu o săptămână, răspunzând unei întrebări, că este exclusă adoptarea modificării Codului penal printr-o Ordonanţă de Urgenţă, dar că acestea „trebuie închise odată” de către comisie, astfel încât să intre la vot. „O să facem o sesiune extraordinară, dar nu putem face o sesiune extraordinară toată vara. Şi atunci o să cer astăzi, şi eu, şi domnul Tăriceanu celor din comisie să închidă odată Codul penal, să meargă la votul final, după care intră în circuitul obişnuit”, afirma Dragnea.

Codul de procedură penală

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat în 18 iunie, seara, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri. PNL şi USR au anunţat atunci că vor ataca legea la Curtea Constituţională.

Proiectul a fost adoptat cu 175 de voturi “pentru”, 78 ”împotrivă” şi o abţinere.

Codul penal

În ceea ce priveşte Codul penal, comisia parlamentară specială pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de deputatul Florin Iordache, se reuneşte din nou luni, pentru a continua votul asupra modificărilor Codurilor penale, fiind posibil ca dezbaterile să fie finalizate chiar luni. 

„Cred că mâine (luni – n.r.) vom înainta raportul Comisiei către Senat, care este prima cameră sesizată”, a declarat preşedintele comisiei, deputatul PSD Florin Iordache.

El a spus că Ministerul Justiţiei a propus un „prag minimal pentru abuzul în serviciu”, el susţinând că „dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal”.

Codul administrativ

În 11 iunie, Senatul a adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 21 de voturi „împotrivă” şi 11 abţineri, proiectul de lege pentru elaborarea Codului administrativ. Pe 27 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a decis, înainte de votul final, retrimiterea Codului administrativ la Comisie.

Potrivit unor surse, pentru a nu vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, care a fost respinsă săptămâna trecută, PSD ar fi promis UDRM că va introduce în proiectul de lege privind Codul administrativ un amendament care permite introducerea unui prag de 20% pentru limba maternă în administraţiile publice locale. Iniţial, acest amendament a fost respins de Comisie.

Comisia specială pentru elaborarea Codului administrativ a adoptat un amendament care prevede ca primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 să primească o pensie specială în limita a trei mandate.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Criminalul de 13 ani al lui Mario, internat la spital sub pază. Băiatul ar fi dependent de droguri
Fanatik.ro
Cine este, de fapt, Cosmin Mihalescu, omul care încearcă să o transforme pe Dinamo pe modelul Premier League. Directorul sportiv are un principiu clar: ”Doar banii fac diferența!”
Capital.ro
Plata întreținerii prin transfer bancar sau numerar. Regulă la bloc pentru proprietari. Administratorul nu poate elibera chitanța în acest caz
Playtech.ro
Un nou semn de circulație induce șoferii români în eroare. Ce semnificație are și unde este folosit
Adevarul
Trei soldați ruși s-au predat în fața unui robot de luptă ucrainean. Videoclipul a devenit viral pe internet
wowbiz.ro
„O să mai omor o dată” Minorul de 13 ani a promis o nouă crimă?! Diana Șoșoacă a făcut dezvăluiri șocante: „Trebuie preîntâmpinat un alt omor”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Minorii implicați în moartea lui Mario Alin ar fi bătut un adolescent de 18 ani, în decembrie 2025. Tatăl băiatului a rupt tăcerea
iamsport.ro
Bombă! Tatăl unui jucător al lui Dinamo a fost reținut de procurori. Este acuzat de fapte grave
MediaFlux
Prima țară UE care interzice rețelele sociale pentru minorii sub 15 ani și telefoanele mobile în licee
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil