Participanţii la summitul ICE: UE este cel mai bun remediu împotriva crizei

Uniunea Europeană constituie "cel mai bun remediu împotriva crizei" economice actuale, în pofida problemelor din zona euro, au declarat vineri la Belgrad ţările membre ale Iniţiativei Central-Europene (ICE), între care şi România.
Romania TV
04 nov. 2011, 20:14

"Cel mai bun remediu împotriva crizei este Uniunea Europeană care furnizează în special ţărilor (ICE) şi Europei în general sfaturile cele mai moderne şi reflecţii inovatoare", afirmă un comunicat difuzat la încheierea reuniunii, potrivit Mediafax.

Iniţiativa Central-Europeană, înfiinţată în 1989, este formată în prezent din nouă ţări membre UE (Austria, România, Polonia, Cehia, Italia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Slovenia) şi nouă ţări care au o perspectivă europeană (Serbia, Ucraina, R.Moldova, Belarus, Macedonia, Albania, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Croaţia).

Obiectivul principal al Iniţiativei Central-Europene este de a consolida cooperarea regională în vederea integrării europene într-un spaţiu cuprins între Marea Baltică, Dunăre, Marea Adriatică şi Marea Neagră.

Summitul a fost prezidat de premierul sârb Mirko Cvetkovici, a cărui ţară asigură preşedinţia ICE. Premierii român şi ucrainean, Emil Boc şi Mykola Azarov, au fost prezenţi la reuniune.

Ucraina este următoarea ţară care va asigura preşedinţia organizaţiei.

„Cel mai bun remediu împotriva crizei este Uniunea Europeană care furnizează în special ţărilor (ICE) şi Europei în general sfaturile cele mai moderne şi reflecţii inovatoare”, afirmă un comunicat difuzat la încheierea reuniunii, potrivit Mediafax.

Iniţiativa Central-Europeană, înfiinţată în 1989, este formată în prezent din nouă ţări membre UE (Austria, România, Polonia, Cehia, Italia, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Slovenia) şi nouă ţări care au o perspectivă europeană (Serbia, Ucraina, R.Moldova, Belarus, Macedonia, Albania, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Croaţia).

Obiectivul principal al Iniţiativei Central-Europene este de a consolida cooperarea regională în vederea integrării europene într-un spaţiu cuprins între Marea Baltică, Dunăre, Marea Adriatică şi Marea Neagră.

Summitul a fost prezidat de premierul sârb Mirko Cvetkovici, a cărui ţară asigură preşedinţia ICE. Premierii român şi ucrainean, Emil Boc şi Mykola Azarov, au fost prezenţi la reuniune.

Ucraina este următoarea ţară care va asigura preşedinţia organizaţiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Impresarul a vorbit despre „Florin Maxim la FCSB”: „I s-a mărit clauza de reziliere”. Exclusiv
Capital.ro
România, lovită de un val de frig. Au fost înregistrate temperaturi de -10,5 grade Celsius. Ce urmează în următoarele zile
Playtech.ro
Ce faci dacă un moștenitor nu vrea să vină la notar. Soluția legală pentru ca o casă să nu rămână blocată ani întregi
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Răsturnare de situația în cazul lui Bruce Willis. Familia lui îi va dona creierul
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT