Pasageri în pericol! Un tramvai din Arad a luat foc în trafic

Un incendiu a izbucnit, joi, într-un tramvai aflat în trafic în apropierea unei staţii din centrul municipiului Arad. Călătorii au fost alertaţi de fumul care ieşea din zona bordului, astfel că au coborât din vehicul şi au aşteptat intervenţia pompierilor pentru singerea flăcărilor.
Iulian Tudor
15 aug. 2013, 11:17
Pasageri în pericol! Un tramvai din Arad a luat foc în trafic

Incendiul a izbucnit în jurul orei 12.30, tramvaiul aflându-se în zona centrală a municipiului Arad şi transportând aproximativ 20 de călători, potrivit Mediafax.

Martorii au precizat că s-a văzut un fum dens ieşind din zona cabinei vatmanului, acesta oprind tramvaiul în prima staţie, care se afla la câţiva metri distanţă şi a solicitat intervenţia pompierilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca, pompierii au ajuns în scurt timp şi au deconectat vagonul de la reţeaua electrică, intervenind cu stingătoare cu spumă, pentru lichidarea flăcărilor.

Conform sursei citate, incendiul a izbucnit în zona cabinei vatmanului, cel mai probabil în urma unui scurtcircuit, arzând conductori electrici şi componente de bord.

Intervenţia a durat câteva minute, iar tramvaiul a rămas blocat pe şine, în spatele acestuia adunându-se alte vagoane care nu puteau înainta.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
„Lukic – omul meciului, Dawa – comisarul de serviciu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după U Cluj – FCSB 1-0
Capital.ro
Copilul primește bursă socială, iar salariul părintelui crește. În ce condiții poate fi retras sprijinul
Playtech.ro
Cum scazi consumul centralei pe timpul nopții. La câte grade să setezi termostatul înainte de culcare
Adevarul
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT