PAŞTE 2017. Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă, sâmbătă, în România. La Constanţa, ea va veni de pe mare

PAŞTE 2017. Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi adusă în seara zilei de sâmbătă, cu un avion special, de o delegație a Patriarhiei Române.
Filip Stan
11 apr. 2017, 16:58
PAŞTE 2017. Sfânta Lumină de la Ierusalim va fi adusă, sâmbătă, în România. La Constanţa, ea va veni de pe mare

PAŞTE 2017. Delegația Patriarhiei Române va fi condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Timotei Prahoveanul. Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere de către Patriarhul BOR, Daniel, clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală.

Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul internațional „Henri Coandă” din București — salonul oficial în seara zilei de 15 aprilie, în jurul orei 18,30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.

PAŞTE 2017. Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că și anul acesta va continua tradiția aducerii Luminii Învierii pe mare, la bordul unei ambarcațiuni ce va acosta în golful de la Cazinoul din Constanța, în cadrul unui scenariu simbolic inițiat de arhiereu pentru a reitera debarcarea Apostolului Andrei pe țărmul Scythiei Minor. „Lumina sfântă a Învierii va fi adusă de la Ierusalim de Patriarhia Română, pe Aeroportul Otopeni și de acolo va pleca către toate colțurile țării. În eparhia noastră Lumina Învierii va urma cale apei, va sosi în toate bisericile și mănăstirile de pe Dunăre, iar în Cetatea Tomisului o voi aduce la bordul unei ambarcațiuni ce va acosta pe faleza Cazinoului, ca și în alți ani. De aici vom urca la Catedrala Sf. Apostoli Petru și Pavel unde vom mărturisi împreună cu toți enoriașii Învierea Domnului Iisus Christos și vom împărți Lumina izvorâtoare a Învierii„, a declarat arhiepiscopul Tomisului.

PAŞTE 2017. Lumina Sfântă este considerată un miracol al Ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paști la Ierusalim, când, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12,30 și 14,30, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an și care în primele minute nu frige.

Lumina este adusă credincioșilor de Patriarhul Ierusalimului.

Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare — pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare — sunt polițiști civili, care nu sunt creștini. De obicei, aceștia sunt trei: un arab, un turc și un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, ușa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.

După desfășurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil și brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, Patriarhul este controlat de polițiști în prezența martorilor care aparțin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt și pătrunde în prima încăpere, în „Capela Îngerului”, însoțit — conform tradiției — numai de un arab de religie islamică. Mai departe, Patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului și îngenunchează în fața lespedei.

După rugăciune, cei prezenți în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăștie în mici bucăți. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.

Rolul Patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o așeza în două cupe de aur și a se întoarce în Capela Îngerului. Ulterior, Patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări fiecare, apoi iese și împarte lumina credincioșilor.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Ce obsesie are Simona Halep, după retragerea din tenis. A dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
Doliu în presa din România. O jurnalistă s-a aruncat de la etajul 7 și a murit. Ce mesaj a postat înainte: Dă-mi, Doamne…
Playtech.ro
Truc vechi pentru a încălzi caloriferele mai tare. Nu trebuie să umbli la termostat
Adevarul
Cine erau tinerii morți în accidentul din Bacău. Urmau să anunțe de Crăciun că vor avea un copil
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Incredibil! Câți bani a câștigat, de fapt, fostul jucător al FCSB la Survivor: ”Nu a meritat! Am suferit rău de tot”
MediaFlux
Cum îți poate bloca ANAF contul. Când riști poprire sau sechestru
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet