Mizerie de nedescris şi gândaci, în bucătăria unei patiserii din Constanţa. Inspectorii OPC au închis-o pe loc VIDEO

O patiserie din municipiul Constanţa a fost închisă temporar de inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor şi amendată cu 15.000 de lei, după ce echipele de control au găsit gândaci în unitate, dar şi alte nereguli, printre care lipsa cântarului şi depozitarea unor bunuri, printre care haine, lângă masa unde era coca.
Alina Costache
04 dec. 2017, 16:44
Mizerie de nedescris şi gândaci, în bucătăria unei patiserii din Constanţa. Inspectorii OPC au închis-o pe loc VIDEO

Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat că reprezentanţii instituţiei au verificat luni o patiserie din municipiul Constanţa.

Comisarii CJPC au descoperit mai multe nereguli, printre care lipsa cântarului, bunurile erau ţinute în condiţii improprii, astfel că lângă masa unde era coca se aflau obiecte de vestimentaţie, iar sacul cu făină era ţinut lângă butelie. De asemenea, echipele de control au găsit şi gândaci în unitate.

Reprezentanta patiseriei le-a spus comisarilor Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor că poate gândacii vin de afară, din curtea unităţii, precizând că ultima dezinsecţie/deratizare a fost făcută în urmă cu patru luni.

În urma acestor nereguli, CJPC a închis temporar patiseria până la remedierea problemelor şi a aplicat o amendă în valoare de 15 mii de lei.

DailyBusiness
Motivul pentru care Gina Pistol îi ascunde chipul fetiței, pe rețelele sociale: „Uneori și nouă ne este greu”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Este despărțirea anului în show-bizz-ul românesc! Adrian Brîncoveanu confirmă separarea de Andreea Marin! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
A lăsat lumea interlopă, dar l-au doborât facturile. Afacerile lui Nuțu Cămătaru intră în picaj
Capital.ro
Interzis pentru românii care au casă la curte. Vecinul te poate reclama la primărie
Playtech.ro
Brigitte Macron, gesturi neaşteptate în Marea Britanie! Cei prezenţi nu au putut crede, ce a făcut la ultimul dineu
DailyBusiness
Ce alimente să eviți atunci când bei cafea. Unele combinații pot afecta gustul sau stomacul
Adevarul
Crimă oribilă pe un iaht de lux, din Bahamas. O tânără de 20 de ani, ucisă de un mecanic al navei
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Zodii care dramatizează mereu. Fac din țânțar armăsar
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 10 iulie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 11,99 milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultima dorință a Luizei, tânăra care a murit după ce a născut, este sfâșietoare. Soțul ei nu a mai apucat să-și țină promisiunea: 'Îi era foarte
Playsport.ro
Se schimbă permisele de conducere pentru șoferii români. Când trec toate pe...
Capital.ro
Regulă pentru românii care au copaci în curte. Legea spune clar: Vecinul trebuie să plătească!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Nici că-i pasă de gura lumii. Georgina a postat imagini din vacanța cu Cristiano Ronaldo, la câteva zile după scandalul absenței de la funeraliile lui Diogo Jota
stirilekanald.ro
De ce a omorât-o Robert Lupu pe Teodora, de fapt! Răsturnare de situație: NU o voia înapoi, ci altul era motivul
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Fonduri europene de 200.000 de euro pentru români! Cum se pot obține banii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Spor de femeie și de nesimțire: cum a devenit SAPE exemplul perfect al imposturii bugetare