Patriarhul Daniel a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a primit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica din București, la Muzeul din Reședința Patriarhală.
Iulian Tudor
14 apr. 2016, 17:37
Patriarhul Daniel a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica

Ceremonia de acordare a titlului academic a avut loc în prezența rectorului Mihnea Costoiu și a președintelui Senatului Universității, Ecaterina Andronescu, potrivit basilica.ro.

Senatul Universității Politehnica a luat în unanimitate această decizie. Pentru mine este o mare onoare să vă înmânez, astăzi, împreună cu domnul rector, însemnele titlului de Doctor Honoris Causa. Dați-mi voie să vă mărturisesc că am fost extrem de impresionată de proiectele pe care Preafericirea Voastră le-ați dedicat acestei țări, fie în calitate de profesor, fie în calitate de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei sau în calitatea pe care astăzi o aveți și către care noi ne plecăm cu respect frunțile, aceea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Pentru noi este o onoare să vă înmânăm această diplomă, pentru că Școala și Biserica întotdeauna au lucrat împreună pentru generația tânără sau mai puțin tânără, iar acest fapt este important„, a declarat Ecaterina Andronescu.

După primirea însemnelor academice, patriarhul a mulțumit UPB pentru titlul acordat, subliniind importanța legăturii dintre Universitate și Biserică pentru binele comun al societății. „Apreciem foarte mult performanțele Universității Politehnica din București, dar și faptul că această universitate are o biserică ortodoxă cu hramul Sfântul Grigorie Palama care este unul dintre cei mai mari teologi ortodocși ai comuniunii dintre Dumnezeu Creatorul și întreaga creație„, a spus întâistătătorul BOR, citat de basilica.ro.

Cu acest prilej, patriarhul Daniel a susținut prelegerea „Importanța dialogului dintre teologie, filosofie și știință”. Înaltul ierarh a evidențiat importanța „cercetării interdisciplinare referitoare la dialogul dintre teologie, filosofie și știință”, care „se cultivă acum inclusiv în cadrul Universității Politehnice din București”.

„Sunt mulți absolvenți ai Politehnicii care au urmat și cursurile Facultăților de Teologie Ortodoxă. Totodată, există manifestări academice și proiecte de cercetare în domeniul interdisciplinar. Merită semnalat faptul că prin activitatea Centrului de Dialog și Cercetare în Teologie, Filosofie și Știință al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București există o cooperare cu profesori de la alte universități (Universitatea de Medicină și Farmacie, Academia de Științe Economice), inclusiv cu cadre didactice de la Universitatea Politehnică din București„, a arătat patriarhul Daniel.

Patriarhul Daniel nu a participat joi „din motive personale” la ceremonia de la UPB în care trebuia să primească titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica, a anunțat Biroul de presă al Patriarhiei Române. „Din motive personale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu a putut participa la eveniment, dar exprimă recunoștință Universității Politehnica pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa ca simbol al cooperării dintre Universitate și Biserică„, preciza sursa citată.

DailyBusiness
UE amendează Gucci, Chloe și Loewe cu 157 de milioane de euro pentru fixarea prețurilor
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Marius Șumudică și Mitică Dragomir l-au uimit pe Mircea Lucescu după România – Austria 1-0: „Incredibil! Parcă au fost la ședințele mele de pregătire!”
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Pensii militare în 2026. Când se măresc şi ce se întâmplă cu veniturile foştilor militari din ianuarie
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Doliu în familia Denisei Răducu! Fratele vitreg al regretatei cântărețe a murit
Cancan.ro
Fiul femeii care a murit pe trecerea de pietoni din Berceni parcă a prevestit tragedia. Ce a făcut în acele momente
iamsport.ro
'100 de milioane!' Imagini din satelit. Ce se 'ascunde' în spatele bazei FCSB-ului. Becali: 'Eu nici nu știam'
MediaFlux
Vești bune pentru elevi privind vacanța de toamnă din 2025. Au o săptămână liberă chiar în octombrie
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025