Patriarhul Daniel: Florile purtate de Florii – iubirea sfântă şi smerită faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni

Florile purtate în mâini de credincioşi în această zi reamintesc de Intrarea Domnului în Ierusalim şi simbolizează iubirea sfântă şi smerită faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, le-a spus duminică patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală.
Romania TV
01 apr. 2018, 11:36
Patriarhul Daniel: Florile purtate de Florii - iubirea sfântă şi smerită faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni

„Stâlpările din această zi de sărbătoare sau florile pe care le purtăm în mâini, ramuri de finic sau de salcie – salcia ca simbol al copacului smerit aplecat înaintea Domnului – aceste flori ne aduc aminte de ramurile de finic pe care le-au purtat în mâini evreii şi mai ales pruncii lor când l-au întâmpinat pe Domnul în Ierusalim. Este o reamintire a evenimentului Intrării Domnului în Ierusalim”, a afirmat patriarhul, în predica la Sfânta Liturghie la slujba Intrării Domnului în Ierusalim, potrivit Agerpres.

Slujba a fost oficiată împreună cu episcopul-vicar patriarhal Ieronim Sinaitul şi cu arhiepiscopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Patriarhul a subliniat că „aceste flori mai simbolizează şi virtuţile, luminile adunate în suflet, prin multă pocăinţă, prin rugăciune, prin metanii, prin toate nevoinţele Postului Mare”.

„De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că aceste flori ale sărbătorii numite Sărgătorea Floriilor sunt florile credinţei, florile sfinţeniei. Ele sunt mai concret lumina rugăciunii, smerenia postirii, bunătatea inimii milostive şi darnice, curăţia minţii, dobândită prin pocăinţă, sfinţirea sufletului şi a trupului, dobândită prin înfrânare, spovedanie şi prin împărtăşire mai deasă. Pe scurt, aceste flori sunt florile iubirii sfinte şi smerite faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni”, a spus patriarhul Daniel.

Întâistătătorul BOR a accentuat că această sărbătoare ne dă şansa de a-l ruga pe Iisus să intre şi în Ierusalimul vieţii noastre.

„Prin Intrarea Domnului în Ierusalim avem o şansă deosebită: să-l rugăm să intre şi în Ierusalimul sufletului nostru, în viaţa noastră, în inima noastră, în casa noastră, ca să ne binecuvânteze, să ne sfinţească şi să ne-ajute să îl urmăm pe el în săptămâna care urmează, în Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri, ca apoi să ajungem la bucuria Învierii”, a încheiat patriarhul.

Cu prilejul sărbătorii Floriilor, patriarhul a urat tuturor celor care poartă nume de flori părinteşti urări de sănătate şi mântuire, de pace şi bucurie şi mult ajutor de la Dumnezeu.

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Iisus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine. 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Apelul disperat al unei cântărețe din Australia. Fiica ei de 4 ani a fost răpită de la școală
Fanatik.ro
Boutoutaou, trimis la „vraciul din Belgrad”. Ultimele noutăți despre situația medicală a mijlocașului de la FCSB
Capital.ro
Curs valutar luni, 12 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și lira sterlină la început de săptămână. BNR a publicat cele mai recente valori
Playtech.ro
Cine plătește pentru cheltuielile descoperite la ANM. Diana Buzoianu cere demisia șefei instituției și vorbește despre recuperarea banilor
Adevarul
Anunț-șoc în PSD: „Să ne pregătim de anticipate!” SURSE
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi bărbați au fost sfâșiați de urs, în județul Maramureș! În ce stare au fost aduși cei doi la spital
iamsport.ro
Adi Mutu, discurs plin de emoție pentru fiul său: ”Nu e nici vina ta, nici vina mea că te-ai născut băiatul meu. Dar te iubesc orice ar fi și sunt cu tine”
MediaFlux
Horoscop 12 octombrie 2026. Început de săptămână cu surprize uriașe! Unele zodii primesc bani, altele au parte de o schimbare care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte