Patronul Tehnologica Radion, REŢINUT pentru evaziune.Prejudiciu URIAŞ creat de fostul consilier al lui Băsescu

Patronul Tehnologica Radion, Theodor Barna, este acuzat de evaziune fiscală. Asfaltatorul, fost consilier al lui Traian Băsescu, a fost reţinut într-un dosar în care prejudiciul adus statului român se ridică la peste 100 de milioane de euro. Barna a fost ridicat de mascaţi şi dus la audieri, luni seară, iar apoi procurorii au emis un mandat de reţinere pentru 24 de ore pe numele său.
Romania TV
18 aug. 2014, 15:47
Patronul Tehnologica Radion, REŢINUT pentru evaziune.Prejudiciu URIAŞ creat de fostul consilier al lui Băsescu

Theodor Barna este patronul Tehnologica Radion, al doilea jucător important pe piaţa asfaltărilor din România şi a firmelor de construcţii. El ar fi vizat într-un dosar de evaziune fiscală, potrivit unor surse apropiate anchetei.

În dosar ar fi vizată şi o bancă din Poieşti, cu ajutorul căreia s-ar fi făcut mai multe tranzacţii suspectate de a fi ilegale. În caz s-ar fi folosit şi un intermediar, o persoană de peste 80 de ani, care în repetate rânduri făcea extrageri de sume de bani importante.

Două persoane au fost reţinute, luni seară, iar alte cinci au fost puse sub control judiciar, fiind cercetate pentru evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de peste o sută de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, opt persoane faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani au fost conduse, luni, la sediul Parchetului, două dintre acestea, respectiv Barna Theodor, administrator la SC Tehnologica Radion SRL Bucureşti şi SC Teloxim Con SRL Bucureşti, şi Bujoreanu Florian, administrator la SC Proiect Alfa Capital SRL Bucureşti, fiind reţinute pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

SC Tehnologica Radion SRL este implicată în dosarul în care Mădălin Dumitru, directorul suspendat al Direcţiei generale infrastructură şi servicii publice din cadrul Primăriei Capitalei, este cercetat de DNA pentru corupţie.

Alte cinci persoane, de asemenea administratori de societăţi comerciale, au fost puse sub control judiciar, acestea fiind cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

Cele opt persoane conduse la sediul Parchetului sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani constând în aceea că, în calitate de administratori ai mai multor societăţi comerciale, au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, în scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora, sume care ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor societăţi comerciale de tip fantomă.

Prejudiciul estimat este în cuantum de 104.940.660 lei (23 milioane euro) rezultat din comiterea infracţiunii de evaziune fiscală şi de 353.089.030 lei (78,5 milioane euro) din săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, se mai arată în comunicatul Parchetului.

Theodor Barna este unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa de construcţii. În 2009-2010, în timpul guvernării PDL, a câştigat peste 400 de milioane de euro din afaceri cu statul, iar cifra de afaceri a companiei sale depăşeşte 125 de milioane de euro.

Omul de afaceri este cunoscut pentru apropierea sa de Traian Băsescu, dar şi de lideri importanţi din PDL, printre care Adriean Videanu şi Vasile Blaga.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Andrei Vochin, șase motive pentru care România și Hagi pot începe să construiască: „Primul pare banal”
Capital.ro
Rețeta de chiftea în formă de ruladă. Ingredientul care îi oferă o textură fragedă și un gust aparte
Playtech.ro
Ai accelerat pentru a lăsa ambulanța să treacă? Situația în care poți fi amendat, chiar dacă ai vrut să ajuți
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câte zile durează Postul Crăciunului 2026. Tradiții, reguli și rugăciuni importante pe care credincioșii trebuie să le cunoască
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România