Paul Goma a primit cetăţenia Republicii Moldova

Paul Goma a primit din nou cetăţenia Republicii Moldova, în vara acestui an, scriitorul şi disidentul politic în vârstă de 77 de ani, care locuieşte în prezent la Paris, se va stabili la Chişinău, unde va conduce Centrul de studiu al comunismului din Basarabia şi Bucovina. 
Iulian Tudor
27 apr. 2013, 08:08
Paul Goma a primit cetăţenia Republicii Moldova

Anunțul potrivit căruia Paul Goma a primit din nou cetăţenia Republicii Moldova a fost făcut joi, de membrii Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova Andrei Țurcanu și Emilian Galaicu-Păun, scrie Mediafax.

În ianuarie, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a decis să îl propună pe Paul Goma la premiul Nobel pentru literatură, aceasta fiind prima dată când a fost făcută publică o informaţie privind propunerea oficială a unui scriitor de origine basarabeană pentru acordarea acestei distincţii.

Scriitorul Paul Goma trăieşte în prezent la Paris, unde a ajuns împreună cu familia în 1977, având statut de refugiat politic. Relaţiile sale cu statul român au fost tot timpul deosebit de reci. În timpul comunismului, scriitorul a avut probleme cu Securitatea, iar, după publicarea, în 1997, a incomodului său „Jurnal”, Paul Goma a fost hărţuit şi marginalizat de elitele româneşti ale momentului pentru că „prea critica pe toată lumea”. În 1980, scriitorul a refuzat cetăţenia franceză, considerând că este prea târziu pentru aceasta, iar, timp de mai mulţi ani, Goma s-a declarat apatrid.

În 1977, o scrisoare deschisă prin care Paul Goma cerea respectarea drepturilor omului în România a fost citită la Radio România Liberă, rezultatul fiind excluderea lui din Uniunea Scriitorilor din România (USR).

Scriitorului i-a fost reconfirmată calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România în noiembrie 2011. Într-o şedinţă din octombrie 2012, Uniunea Scriitorilor din România a decis acordarea unor indemnizaţii de merit în valoare de 1.608 lei, lunar, unor scriitori români, printre care şi scriitorului şi disidentului Paul Goma, a anunţat la momentul respectiv Varujan Vosganian, vicepreşedintele USR, pe blogul personal.

Unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi din timpul României comuniste şi unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia, pe 2 octombrie 1935. Odată cu cedarea Basarabiei fostei URSS, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate şi reţinut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate şcolile din ţară, deoarece susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate şi arestate sub acuzaţia de anticomunism. A reuşit totuşi să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Făgăraş, pe care l-a absolvit în iunie 1953. În 1954 a susţinut simultan examene de admitere la Universitatea din Bucureşti, la filologie română, şi la Institutul de literatură şi critică literară „Mihai Eminescu”. A reuşit la amândouă, dar a ales institutul. Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii şi cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafiţa, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie „judecat” de rectoratul universităţii.

A apărut pentru prima dată „cazul Goma”. După înfrângerea revoluţiei maghiare din 1956 de trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiaşi an, Paul Goma şi-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM.

A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”. În martie 1957, el a fost condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la închisorile Jilava şi Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forţat în Bărăgan, la Lăteşti, azi Borduşani, din judeţul Ialomiţa, unde a rămas până în 1964.

În martie 1977, a reuşit să publice în revista România literară un scurt articol, „Pământ de flori”, în care se referea la urmările dezastruosului cutremur de pământ din 4 martie 1977.

În 1977, Goma a reuşit să trimită la postul Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în ţară. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecinţă, a fost permanent urmărit, apoi arestat şi bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident şi repertoriat de organizaţia neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat şi condamnat fără a stârni proteste în străinătate.

Pe 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soţia şi copilul, au fost decăzuţi din calitatea de cetăţeni români şi expulzaţi în Franţa. Ajunşi la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma şi-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la Bucureşti şi a lui Nicolae Ceauşescu. A sprijinit înfiinţarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca reacţie la activitatea sa anticomunistă, el a fost ţinta unui atac cu colet-capcană şi a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la Bucureşti.

Printre cărţile lui Goma se numără „Jurnal de apocrif” (1999), „Garda inversă” (1997) şi „Basarabia” (2002).

DailyBusiness
Daniel Dăianu: Deficitul bugetar ține BNR ostatică. Liberalizarea gazelor din 2026 ar putea destabiliza economia
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Afecțiunea cu care se confruntă soția lui Florinel Coman. Ioana a dezvăluit totul abia acum
Capital.ro
S-a aflat planul lui Călin Georgescu. Decizia care schimbă tot: Va fi succesul propriu
Playtech.ro
Dacă am executare silită, pot achiziţiona o locuinţă? Ce spune legea
Adevarul
Atac din umbră: dronele făcute în garaje ucrainene zguduie Siberia
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
Fără milă! L-a făcut țăndări pe Edi Iordănescu în direct: ”Zero barat! Mare sculă ești, ai luat cea mai bună echipă din Polonia și ai făcut-o de râs”
MediaFlux
1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai