Paul Stănescu, secretar general PSD: „Vom avea rotaţie, alternativa înseamnă criză politică. Eu cred că preşedintele Klaus Iohannis nu va intra într-un joc iresponsabil”

Odată cu intrarea în 2023, discuţiile din sfera politică a României au început din ce în ce mai mult să se axeze pe rotaţia premierilor, ce ar urma să aibă loc în luna mai, iar acestea au fost alimentate în ultima vreme şi de unele declaraţii în spaţiul public ale preşedintelui Klaus Iohannis.
Filip Stan
14 feb. 2023, 08:59
Paul Stănescu, secretar general PSD:

Preşedintele Iohannis a declrat joi, înainte de vizita oficială la Bruxelles, că în momentul în care coaliţia de guvernare va decide să schimbe componenţa Executivului, va asculta propunerile venite din partea celor trei partide şi va lua „cea mai bună decizie”, evitând să spună clar că îl va desemna ca premier pe Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, conform acordului semnat de liberali şi social democraţi.

Declaraţia preşedintelui a născut un nou val de discuţii şi reacţii din partea reprezentanţilor celor două mari partide de la guvernare, dar marţi Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a emis un comunicat în care îşi exprimă încrederea că rotaţia se va face aşa cum a fost stabilit şi că preşedintele IOhannis va respecta protocolul semnat de PSD şi PNL, arătând că orice altă opţiune ar duce la o criză politică majoră.

„Vom avea rotație, alternativa înseamnă criză politică

Ultima obsesie născută în spațiul public – dacă se va face sau nu rotația – riscă să alimenteze o falsă percepție a unei viitoare crize politice. Iar românii și mediul de afaceri nu au nevoie de o grijă în plus. Eu sper că astăzi nu există oameni politici care doresc ca România să se întoarcă la harababura de dinainte de intrarea PSD la guvernare. E păcat să intoxicăm cetățenii cu discuții fără substanță, în condițiile în care există un protocol clar asumat.

Nu avem nicio emoție cu privire la rotația guvernamentală și la desemnarea lui Marcel Ciolacu ca premier. Acest protocol și respectarea lui au asigurat o guvernare bună, până acum, protecție pentru persoanele vulnerabile și stabilitate economică pentru mediul de afaceri. Eu cred că președintele Klaus Iohannis nu va intra într-un joc iresponsabil, în acest context regional și internațional instabil.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, reacţie nervoasă legată de rotaţia premierilor: „Nu suntem nici la bâlci, nici la talcioc!”

România este văzută acum ca un pilon de stabilitate regională, când toți vecinii noștri au probleme mari: în Ucraina este război, în Republica Moldova premierul și-a dat demisia, Bulgaria nu are guvern de câteva luni deja, Serbia este pe punctul de a intra într-un nou conflict în Kosovo, iar Ungaria face un joc dublu în cadrul UE.

Un blocaj politic la București ar însemna scufundarea întregii regiuni în haos, numai bun pentru forțele antidemocratice care stau la pândă.

Lucrăm la un program de guvernare optimizat, bazat pe ce a mers bine în ultimul an, dar și pe corectarea unor erori, și cel mai important este faptul că avem destulă treabă până la rotație, care se va întâmpla abia peste câteva luni bune.

Sunt convins că Partidul Național Liberal este conștient de beneficiile politice ale parteneriatului cu Partidul Social Democrat. Noi avem intenția și voința de a asigura României o guvernare stabilă cel puțin pe termen mediu. Și cred că, în ciuda unor probleme, fie legate de anumiți miniștri, fie de unele programe guvernamentale, pe care putem să le tranșăm în coaliție, ca și până acum, vom merge mai departe.

Trebuie să ne concentrăm acum pe prioritățile pe termen scurt, care sunt legate de PNRR și de cererile de plată numărul 2 și 3 și, evident, de îndeplinirea integrală a țintelor și jaloanelor. Cred că despre asta trebuie să discutăm mai mult, nu despre rotație, care este clar reglementată într-un acord politic.

Cine va băga bețe în roate va răspunde în mod cert atât politic, cât și electoral.”, a scris Paul Stănescu, pe pagina de social media a Partidului Social Democrat.

Citeşte şi: Klaus Iohannis știe cine va fi următorul premier: „Va fi cea mai bună decizie pentru România” (VIDEO)

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum s-a îmbrăcat iubita lui Raul Jimenez la primul meci din Campionatul Mondial 2026. Ținuta specială cu care i-a purtat noroc atacantului mexican
Capital.ro
Regula care poate aduce bani în plus la pensie. Totul începe cu 100 de lei pe lună. Dan Sulică: Este aur curat
Playtech.ro
Cât costă să mănânci la tavernă în Grecia în 2026. Nota reală pe care o plătesc românii în Thassos
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
”Am vrut să fac un bine!”. Trădare la FCSB: jucătorul a fost dat afară de antrenorul pentru care a girat la Gigi Becali
MediaFlux
Calcule finale. Ce șanse are, de fapt, Guvernul Tomac să treacă în Parlament și ce-i așteaptă pe români
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți