PCM Covasna: Suspendarea preşedintelui, un act nedemocratic

Liderul PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, consideră că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu reprezintă un act democratic şi că ţara "are numai de pierdut" cu acţiunile USL, care, în loc să se ocupe de soarta poporului, "luptă doar pentru fotolii de catifea".
Romania TV
05 iul. 2012, 14:14
PCM Covasna: Suspendarea preşedintelui, un act nedemocratic

Preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu nu reprezintă un act democratic şi că acesta ar trebui lăsat să îşi încheie mandatul de cinci ani obţinut în urma unor alegeri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Preşedintele a fost ales pentru un mandat de cinci ani, iar tovarăşii de la USL, în loc să se pregătească ca să câştige alegerile la termen, ei nu fac nimic pentru ţară, ci acţionează doar în interes propriu. Ţara este la marginea prăpastiei, iar cei de la USL se luptă doar pentru fotolii de catifea”, a afirmat Kulcsar Terza.

Potrivit acestuia, reprezentanţii USL, în loc să se ocupe de acapararea cât mai multor „fotolii de catifea”, ar trebui să se ocupe de „soarta poporului”.

„Dacă eşti la putere, trebuie să îţi reprezinţi poporul, deci ţara are numai de pierdut cu aceste acţiuni ale USL”, a spus liderul PCM Covasna.

Întrebat care va fi poziţia PCM la un eventual referendum pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, Kulcsar Terza a răspuns că în cadrul formaţiunii nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

El a reamintit că, la referendumul din 2007, PCM l-a susţinut pe Traian Băsescu, doar că în prezent formaţiunea nu are niciun fel de relaţie cu vreun partid românesc.

„În urmă cu cinci ani, când s-a mai pus problema suspendării preşedintelui, PCM l-a sprijinit pe Traian Băsescu, dar acum nu avem nicio poziţie şi niciun fel de relaţie cu vreun partid politic românesc. Dar eu zic că nu e democratic ceea ce se întâmplă şi niciodată nu o să pot sprijini un partid comunist, cum este PSD”, a conchis preşedintele PCM Covasna.

Solicitarea USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu a fost citită, joi, în plenul Parlamentului. Preşedintele Băsescu a fost prezent la şedinţa Camerelor, susţinându-şi punctul de vedere, el urmând să revină în plen vineri, la dezbaterile asupra cererii de suspendare.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Va investi Rinat Ahmetov o jumătate de miliard de euro în România? Planul patronului de la Șahtior
Capital.ro
Alexandru Nazare vine cu vești despre pensii și CASS. Ce se întâmplă cu indexarea și contribuția pentru mame
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu pensiile, salariul minim și șomaj, conform programului de guvernare a lui Adrian Vestea
Adevarul
Subiectele de la Evaluarea Națională 2026, publicate pe rețelele sociale în timpul examenului
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A crezut că i-a venit sfârșitul după ce Gigi Becali l-a dus la Fane Spoitoru acasă: ”Am înghețat! Erau toți dezbrăcați și tatuați”
MediaFlux
Scrisoarea celor 23 din PNL: Aripa Veștea respinge ultimatumul lui Bolojan și cere încetarea „linșajului politic” intern
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?