PDL acceptă discuţia cu Ponta pe măsurile economice

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, că PDL a trimis o scrisoare premierului prin care acceptă o discuţie pe măsurile economice, arătând că întâlnirea poate avea loc pe 12 septembrie, aşa cum a propus primul-ministru.
Romania TV
04 sept. 2013, 14:00
PDL acceptă discuţia cu Ponta pe măsurile economice

„Astăzi am transmis către primul ministru, sub semnătura preşedintelui PDL Vasile Blaga, o scrisoare în care cerem Guvernului să discutăm măsuri pentru salvarea locurilor de muncă. Întâlnirea poate avea loc pe 12 septembrie la Parlament, iar scopul ei este explicarea şi impunerea unor măsuri de relansare a economiei ţinând cont de situaţia în care aceasta se află şi de faptul că este evident că primul-ministru are limite de înţelegere a fenomenului economic”, a spus Cătălin Predoiu într-o conferinţă de presă.

El a arătat că democrat-liberalii vor „un dialog serios” şi de aceea au solicitat Guvernului o serie de date la zi şi nu au înţeles de ce primul-ministru a fost „vexat” de faptul că reprezentanţii PDL îi cereau execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului.

„Nu înţelegem de ce trebuie la acest nivel să constatăm în continuare folosirea unui ton sau a unui limbaj sub nivelul funcţiei pe care o deţine (premierul – n.r.) cu atât mai mult cu cât declară în vorbe că se doreşte un dialog serios. Îl invităm pe primul-ministru să se comporte la nivelul funcţiei pe care vremelnic o ocupă”, a mai spus Predoiu.

Predoiu şi-a exprimat speranţa că dialogul PDL cu premierul va fi serios, iar în cazul în care nu va avea rezultat reprezentanţii PDL „au în vedere” o moţiune simplă legată de situaţia economică.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, luni, speranţa că reprezentanţii conducerii PDL nu fac băşcălie atunci când i-au solicitat să le trimită execuţia bugetară pentru a participa la discuţii, el arătând că aceştia se fac de râs dacă nu vor merge la întrevedere.

„Eu vreau să mă întâlnesc cu ei să le arăt acordul – păstrând faptul că e nepublic până la momentul board-ului (…) şi vreau să le arăt datele pentru 2014. Altfel se fac de râs. Sper că nu fac băşcălie de toată ţara, că şi aşa sunt cum sunt, ca vai de ei”, a spus Ponta.

El a tratat ironic solicitarea PDL de a-i fi transmisă execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului.

„Asta când au mai inventat-o? Eu am fost foarte serios şi i-am luat în serios. Au zis că vor să discute pentru anul viitor cum reducem cota unică şi despre acordul cu FMI. Dacă vor să discutăm, ne vedem. Eu o să stabilesc o întâlnire la Parlament, ora, ziua. Vor să vină, bine, nu că vor execuţia. Execuţia se prezintă de către Ministerul de Finanţe. Ce treabă am eu cu chestia asta? Le dă Ministerul de Finanţe, o pun pe site”, a spus Ponta.

El le-a cerut reprezentanţilor PDL să spună clar dacă vor o întrevedere.

„Mâine o să-mi ceară misiunile în spaţiu. Vor să se vadă sau nu vor, sunt serioşi sau nu. Eu i-am luat în serios şi am considerat că e dreptul lor ca reprezentanţi ai opoziţiei să fie informaţi despre acordul cu FMI. Văd că tot vorbesc la televizor, dar habar n-au”, a mai spus Ponta.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că PDL va trimite o scrisoare premierului Victor Ponta în care va arăta că democrat-liberalii aşteaptă execuţia bugetară pentru a participa la discuţii pe măsuri economice.

Blaga a precizat, după o reuniune a grupurilor parlamentare ale PDL pe priorităţi legislative, că PDL a primit o scrisoare din partea premierului Ponta prin care partidul era invitat la o dezbatre pe bugetul pentru anul viitor şi pe tema scrisorii de intenţie către FMI.

Democrat-liberalii îi vor răspunde premierului tot printr-o scrisoare.

„Am sunat la partid, într-adevăr, domnul Ponta a răspuns invitaţiei lansate de PDL la Baia Mare de a avea o dezbatere pe tema relansării economiei, creşterii locurilor de muncă. Am înţeles că doreşte să discute domnia sa două teme: bugetul pe anul viitor şi scrisoarea de intenţie către FMI. Le putem discuta şi pe acestea, evident, şi le vom discuta, dar pentru asta domnia sa trebuie să ne transmită, sub semnătură, execuţia bugetară exactă de la şase luni, astfel încât noi să putem modela pentru a ne putea susţine punctele de vedere”, a precizat Blaga.

El a spus că democrat-liberalii vor să discute şi despre strategia pentru 2014-2020.

„Dar noi dorim să discutăm şi altceva: strategia 2014-2020 trimisă de trei ori de UE înapoi, pentru că acest Guvern nu a fost în stare să o definească, să definească priorităţile României pe această perioadă 2014-2020. Dorim să discutăm care este strategia pe agricultură şi dezvoltarea rurală”, a spus Blaga.

El a mai spus că premierul a propus ca discuţia să aibă loc în 12 septembrie.

„Dânsul a propus o discuţie pe 12, cred. O să vedem şi noi în funcţie de calendarul pe care îl avem, dar va primi un răspuns din partea domnului Predoiu şi a echipei care se ocupă de guvernul nostru alternativă”, a menţionat Blaga.

Liderul PDL a arătat că, în funcţie de răspunsul premierului privind trimiterea execuţiei bugetare, democrat-liberalii vor da un răspuns privind participarea lor la discuţiile cu primul-ministru.

„Pentru a putea discuta de buget pe anul viitor va trebui să ştim exact execuţia bugetară la şase luni de zile, nu poţi discuta altfel”, a subliniat Vasile Blaga.

Premierul Victor Ponta a anunţat luni că a transmis sub semnătura sa şi a preşedintelui Senatului o scrisoare către PDL şi UDMR pentru discuţii pe marginea noului acord cu instituţiile financiare internaţionale, a construirii bugetului de stat pe anul viitor, existând posibilitatea extinderii discuţiilor asupra proiectului regionalizării.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Câți bani pierde FRF dacă naționala României ratează calificarea la CM 2026. FIFA pune în joc premii uriașe
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cât costă carnea de miel direct de la oieri. Preţul pe kilogram calculat pe viu şi carcasă
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Populația e avertizată să se adăpostească. Mesaj Ro-Alert în țara noastră
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj