PDL îl reclamă pe Ponta la Parlamentul European

Eurodeputaţii PDL au trimis, marţi, câte o scrisoare liderilor grupului socialist şi ALDE din Parlamentul European în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de acţiunile Guvernului Victor Ponta, arătând că se încearcă influenţarea proceselor de mare corupţie şi obstrucţionarea justiţiei, scrie Mediafax.
Romania TV
29 mai 2012, 11:07
PDL îl reclamă pe Ponta la Parlamentul European

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a prezentat într-o conferinţă de presă această scrisoare, arătând că cei 11 eurodeputaţi PDL solicită liderilor grupului socialist, Hannes Swoboda, şi grupului ALDE, Guy Verhofstadt, să intre în dialog cu autorităţile de la Bucureşti pentru ca „democraţia din România să nu fie pusă în pericol”.

Preda a precizat că scrisoarea relatează situaţia legată de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi procesul lui Adrian Năstase, precum şi faptul că actualul ministru al Justiţiei, Titus Corlăţean, s-a exprimat public în luna martie pentru arestarea procurorilor anticorupţie într-un alt dosar penal în care Adrian Năstase a fost condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare.

Preda a mai spus că Titus Corlăţean a pus sub semnul întrebării angajamentele României faţă de UE, declarând că Mecanismul de Cooperare şi Verificare trebuie modificat, iar secretarul general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, a cerut ca ANI şi DNA să fie modificate „în sensul amputării de atribuţii”.

În scrisoare se mai precizează că Victor Ponta a arătat o agresivitate fără precedent faţă de decizii ale Curţii Constituţionale şi ale Avocatului Poporului şi a susţinut modificarea Legii electorale cu numai şase luni înainte de alegerile parlamentare programate în noiembrie 2012.

„Nu în ultimul rând dorim să vă atragem atenţia asupra presiunilor pe care noul guvern Victor Ponta a început să le facă asupra presei imediat după instalarea acestuia. Ziarişti inconfortabili pentru PSD şi PNL au fost suspendaţi, iar emisiunile lor nu şi-au mai găsit locul în grila de programe”, se mai arată în scrisoarea celor 11 eurodeputaţi PDL, menţionându-se că astfel de decizii riscă să readucă România în situaţia din perioada guvernului Năstase, 2001-2004, când libertatea presei era un motiv de îngrijorare.

Preda a mai spus că se aşteaptă ca cei doi lideri ai grupurilor din Parlamentul European să deschidă o poartă de dialog.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT