PDL şi PPDD au depus moţiunea simplă „CFR Marfă-Cronica unei alte privatizări eşuate”

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că democrat-liberalii, alături de reprezentanţii PPDD, au depus moţiunea simplă "CFR Marfă-Cronica unei alte privatizări eşuate".
Romania TV
22 oct. 2013, 09:29
PDL şi PPDD au depus moţiunea simplă

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor urmează să stabilească data la care se va dezbate această moţiune în plenul acestui for legislativ.

Conducerea PDL a decis luni depunerea, marţi, la Camera Deputaţilor, a unei moţiuni simple pe tema privatizării CFR Marfă.

Moţiunea simplă a PDL privind CFR Marfă va fi dezbătută de plenul Camerei Deputaţilor luni sau marţi, în funcţie de programul ministrului Transporturilor Ramona Mănescu, a precizat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, secretarul Camerei Niculae Mircovici.

Mircovici a spus că, în principiu, această moţiune este programată să fie dezbătută în plen luni de la ora 16,00, însă este posibil ca această dezbatere să fie amânată pentru marţi, deoarece ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, face luni o vizită în Turcia.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a precizat, după şedinţa de luni a BPN, că PDL aşteaptă prin această moţiune răspuns la trei întrebări – ce se va întâmpla cu cei 11.000 de angajaţi ai CFR Marfă, cine îşi asumă răspunderea pentru hotărârea de Guvern care a dus la eşuarea privatizării şi când va fi reluat procesul de privatizare.

Ea a adăugat că se impune şi demisia, cel puţin de onoare, a ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu.

Vânzarea a 51% din CFR Marfă către Grup Feroviar Român (GFR), companie deţinută de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizată până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
A venit decizia în cazul lui Jesus Owono! Spaniolii nu au avut milă de portarul care l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România