Pe Ciorbea l-au lăsat nervii din nou la TV VIDEO

Nu a vrut să se certe cu nimeni de Ziua Bunăvoinţei, dar pînă la urmă nu i-a ieşit deloc. Victor Ciorbea invitat la emisiunea România Exclusiv a izbucnit din nou. De data aceasta vizat a fost Ion Popescu, preşedintele Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian. Cei doi s-au certat atât de rău, încât Traian Ungureanu aflat între ei a vrut să îşi părăsească locul de teamă să nu pice la mijloc.
Romania TV
19 nov. 2012, 07:24
Pe Ciorbea l-au lăsat nervii din nou la TV VIDEO

Motivul pentru care au început să se certe cei doi rămâne cumva ambiguu. La prima vedere, se pare că s-au luat la harţă din cauza guvernării anterioare, dar cearta a fost pe marginea patrimoniului sindicatelor din vremea comunismului, semn că pe cei doi îi leagă „o veche prietenie”.

Ca de obicei, Ciorbea a fost iniţiatorul certei. „Domnul Popescu, nu o luaţi ca la UGSR, unde aţi fost învăţat!”, s-a răţoit Ciorbea. Nici Popescu nu a rămas dator. „În şapte ani, cât aţi fost sindicalist, s-a văzut ce aţi făcut”, a spus Popescu acuzându-l apoi pe Ciorbea că „a prăduit” patrimoniul UGSR.

„Dialogul” a continuat în acelaşi registru, cu scurtă digresiune a lui Ciorbea, care s-a luat şi de moderator pentru că l-a invitat pe sindicalistul de la Meridian. „L-aţi adus pe comunistul ăsta UGSR-ist aici…”, a spus indignat fostul premier.

Un alt invitat, europarlamentarul Traian Ungureanu (PDL) a avut neşansa să fie aşezat între cei doi astfel încât ambii preopinenţi i-au vociferat în urechi. Exasperat de discuţia care nu mai avea nicio legătură cu subiectul emisiunii, Ungureanu a dat să plece la un moment dat, să-i lase pe cei doi stea şi mai aproape unul de celălalt.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT