Pedeapsă majorată pentru educatoarea din Timişoara acuzată că şi-a înecat fiica de 4 ani pentru a se răzbuna pe soţ

Educatoarea din Timişoara acuzată că, în primăvara anului trecut, şi-a înecat fiica în vârstă de 4 ani pentru a se răzbuna pe soţ, care intenţiona să divorţeze, a fost condamnată la 18 ani şi opt luni de închisoare pentru omor asupra unui membru al familiei. Sentinţa magistraţilor Curţii de Apel Timişoara este definitivă.
Romania TV
20 feb. 2019, 10:51
Pedeapsă majorată pentru educatoarea din Timişoara acuzată că şi-a înecat fiica de 4 ani pentru a se răzbuna pe soţ

Oana Neţ, o educatoare în vârstă de 38 de ani din Timişoara, şi-a omorât fiica de patru ani, în luna martie a anului trecut. Educatoarea care şi-a ucis copilul le-a povestit anchetatorilor ce s-a întâmplat în ziua respectivă.

„Mama victimei a recunoscut că ea este autoarea faptei, descriind totodată condiţiile, împrejurările şi modul concret în care a procedat la înecarea fiicei sale. În acest sens a arătat că, în după-amiaza zilei de 13.03.2018, în jurul orei 1720, a venit cu fiica sa acasă de la grădiniță, având de gând să-i facă mai întâi un duș și apoi să o ducă la bazinul de înot. Ulterior, au intrat amândouă în baie, ocazie cu care i-a pregătit cada, umplând-o cu apă, iar fiica sa punând șampon, după care fetița a intrat în vană. La un moment dat, probabil cu gândul că dacă ea și fiica sa vor muri, o să scape de stresul și situația tensionată din familie pe care o crea soțul ei, precum și de frica să nu fie amăgită din nou de acesta și astfel pentru a scăpa de incertitudinea în care a ajuns să trăiască, a ținut-o pe fetița ei cu capul sub apă.

Inculpata a arătat apoi că, nu-și amintește cum a reacționat fiica ei în acele momente, și dacă s-a zbătut sau nu în timp ce o ținea cu tot corpul și capul sub apă. Mai mult, nu s-a mai gândit deloc la fetiță și ce s-a întâmplat cu ea, singurul ei gând fiind acela de a dispărea, adică de a muri, scop în care, a luat o sticlă din plastic din dulăpiorul din baie, ce conținea erbicid, după care a băut circa jumătate din ea. De asemenea, a încercat să-și taie venele cu un cater, însă nu a reușit, iar ulterior a încercat să-i taie venele și fiicei sale. În continuare, a intrat într-o stare de semiconștiență, din care și-a revenit undeva în jurul orei 2200. Când s-a trezit din acea stare, a realizat ce a făcut, mai exact că și-a omorât copilul, motiv pentru care a sunat la 112 și a anunțat incidentul. Ulterior, un polițist a spart ușa și a pătruns în baie, alături de o persoană de la SMURD”, se arata in referat.

Psihiatrii au ajuns la concluzia că femeia a avut discernământ atunci când şi-a omorât copilul cu sânge rece. Ea era educatoare de mai mulți ani la o gradinita, în localitatea Murani, din Timiş. De trei săptămâni intrase în concediu fără plată. Se plângea că naveta este foarte obositoare, iar salariul este mic, aşa că îşi căuta un alt loc de muncă.

„A fost o persoană calmă, liniştită a interacţionat cu părinţii şi copiii de vârstă preşcolară, nu a arătat că ar fi o persoană cu tulburări mentale”, a declarat Aura Danielescu, inspector general şcolar Timiş.

După ce și-a ucis copila, femeia a băut o substanţă cu scopul de a-și lua viața. Medicii au reușit să o salveze însă. 

Iniţial, Tribunalul Timiş a decis, la sfârşitul anului trecut, să o condamne pe educatoare la 12 ani de închisoare cu executare.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Mâncarea favorită a lui Mihai Rotaru! Mitică Dragomir, uimit: “Nu știam! E cea mai bună bucătărie din lume la ora asta?!”
Capital.ro
Elena Udrea primește o lovitură grea de la ANAF. Fiscul îi vinde terenurile. Cât costă proprietățile sechestrate
Playtech.ro
Pensionarii români care trăiesc în străinătate pot pierde asigurarea medicală din România. Ce trebuie să facă în termen de 15 zile
Adevarul
Cum a schimbat creșterea TVA pentru locuințe noi piața imobiliară. „Oamenii sunt mai atenți la calitatea proiectului, la reputația dezvoltatorului”
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Aurelia, o arhitectă de 30 de ani din Timișoara, a fost găsită moartă în râul Bega. Telefonul fetei, abandonat pe malul apei
iamsport.ro
Florin Prunea a spus ce jucător nu mai are loc la Dinamo: ”Trebuie să plece”
MediaFlux
O nouă sărbătoare națională. Zi liberă pentru „Ziua Mircea Lucescu”
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi