Pedeapsa maximă. Patru fotbalişti suspendaţi pe viaţă, după ce au omorât un arbitru

patru jucători amatori au fost suspendaţi pe viaţă de comisia de disciplină a Federaţiei Olandeze de Fotbla (KNVB), pentru rolul avut în incidentele care au cauzat moartea unui arbitru asistent în timpul unui meci de fotbal între amatori, care a avut loc în decembrie 2012. O a cincea persoană a fost suspendată pentru 60 de luni.
Daniel Spătaru
26 oct. 2015, 15:20
Pedeapsa maximă. Patru fotbalişti suspendaţi pe viaţă, după ce au omorât un arbitru

Pe 2 decembrie 2012, după fluierul final al unei partide de juniori, Richard Nieuwenhuizen, unul dintre arbitrii asistenţi, a fost agresat de jucătorii formaţiei vizitatoare, Nieuw Sloten B1 (Amsterdam), care merseseră să joace pe terenul celor de la SC Buitenboys B3 d’Almere.

Vezi şi Cea mai mare greşeală de arbitraj din toate timpurile. Decizie halucinantă luată de un asistent VIDEO

Mai mulţi adolescenţi l-au lovit pe arbitru în zona feţei, chiar şi în timp ce acesta era prăbuşit la pământ. La câteva ore de la agresiune, bărbatul a început să se simtă rău şi a mers la spital, unde starea sa s-a agravat, iar pe 3 decembrie 2012 a încetat din viaţă. Cazul a şocat profund lumea fotbalului. Richard Nieuwenhuizen, arbitrul mort, avea vârsta de 41 de ani.

Vezi şi Perversa din careu. Supărat pe arbitru, portarul i-a dat un cap în gură VIDEO

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Cauza morţii lui Gabriel Mureşan! Dezvăluiri emoţionante despre fostul căpitan al CFR-ului: „Sunt devastată, încă aștept să nu fie real”
Capital.ro
Adrian Negrescu avertizează: Economia României a intrat într-o „Epocă de Gheață”. Ce urmează până în 2028
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Putin vizează România! Rusia vrea să extindă războiul din Ucraina!
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?