Pelerinaj în Bucureşti cu MOAŞTE şi ICOANE făcătoare de minuni cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou

Trei procesiuni vor avea loc joi în Capitală, cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mucenic Artemie şi cu icoanele Sfintei Împărătese Elena şi ale Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse la Bucureşti de o delegaţie a Bisericii Greciei, acestea fiind duse apoi la Patriarhie.
Romania TV
21 oct. 2013, 15:19
Pelerinaj în Bucureşti cu MOAŞTE şi ICOANE făcătoare de minuni cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou

Manifestările prilejuite de pelerinajul cu ocazia sărbătorii Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, vor începe joi, la ora 11.00, cu procesiunea Calea Sfinţilor cu moaştele Sfântului Dimitrie, pe Bulevardul Regina Maria, a anunţat Patriarhia Română.

O altă procesiune va porni joi, tot de la ora 11.00, de la Biserica Sfântul Spiridon Nou, cu moaştele Sfântului Mare Mucenic Artemie, general în armata Împăratului Constantin cel Mare. Moaştele vor fi aduse de la mănăstirea Căldăruşani, din apropierea Bucureştilor.

Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde la orele 11.30 va avea loc întâmpinarea icoanei făcătoare de minuni a Sfintei Împărătese Elena, în care se păstrează părticele din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci şi din moaştele Sfintei, precum şi a icoanei istorice a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, aduse la Bucureşti de o delegaţie a Bisericii Greciei condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului.

În continuare, icoanele Sfintei Împărătese Elena şi Sfântului Împărat Constantin cel Mare, împreună cu moaştele sfinţilor Artemie şi Dimitrie cel Nou, vor fi aduse în procesiune până la podiumul special amenajat în apropierea Catedralei Patriarhale, unde vor fi întâmpinate de Patriarhul Daniel, înconjurat de ierarhi ai Sfântului Sinod. Acestea vor fi aşezate apoi spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei, credincioşii putând să se închine la acestea până marţi, 29 octombrie, a precizat Patriarhia.

Vineri, începând cu ora 9.15, Sfânta Liturghie va fi oficiată în Catedrala Patriarhală, iar sâmbătă, slujba va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Dionisie, Mitropolitul Corintului, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, pe podiumul special amenajat în curtea Catedralei Patriarhale.

Duminică, de la ora 9.30, Patriarhul Daniel va oficia Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi, pe podiumul de lângă Catedrala Patriarhală,

Luni, după Liturghie, în Aula Magna Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod, având ca teme „2013 – Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Anul comemorativ Dumitru Stăniloae în Patriarhia Română”, sub preşedinţia Patriarhului Daniel.

Manifestările prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou se vor încheia marţi, când Sfânta Liturghie arhierească va fi urmată de un Te Deum, în deschiderea lucrărilor Sfântului Sinod reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa patriarhală.

Delegaţia Bisericii Greciei care a adus la Bucureşti icoana Sfintei Împărătese Elena şi icoana istorică a Sfântului Împărat Constantin cel Mare se va întoarce în Grecia marţi după-amiază.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Bianca Censori, soția rapperului Kanye West, o altă apariție șocantă! Bruneta, aproape dezbrăcată, la o sesiune de shopping
Fanatik.ro
Bombă! Dan Şucu, candidat la Primăria Capitalei!? Dezvăluire şoc a lui Dumitru Dragomir
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Mihai Tatulici a aflat ce e în spatele fațadei: Milioane de tembeli abia așteaptă să se îndrăgostească!
Cine este responsabil de verificările la gaze în blocurile de locuințe: care sunt obligațiile administratorului de bloc și ale furnizorului
Adevarul
România putea fi printre primele cele mai influente 15 țări din lume. Cum am ratat o șansă uriașă: „A fost opțiunea statului român”
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Blocul explodat în Rahova urmează să fie demolat. Locatarii intră escortați în apartamente pentru a-și recupera lucrurile. Anunțul făcut de prefectul Capitalei
Cancan.ro
Crimă în Dolj: un bărbat de 45 de ani și-a ucis soția de 39 de ani. Cui i-a spus planul macabru, înainte de tragedie
iamsport.ro
Uluitor! Fosta vedetă a naționalei a mâncat doar mere și a băut lapte și a rămas șocat de ceea ce s-a întâmplat cu corpul său: 'Nu exagerez cu nimic'
MediaFlux
Se decide soarta salariilor în România! Cât ar putea ajunge veniturile lunare în 2026
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi