Pensia anticipată pentru cei care au locuit în zone poluate nu va fi recalculată. Decizie la Instanţa supremă

ICCJ a luat o decizie importantă și obligatorie pentru toate instanțele din țară în legătură cu recalcularea pensiei pentru persoanele care au locuit în zonele poluate.
Filip Stan
19 nov. 2024, 13:48
Pensia anticipată pentru cei care au locuit în zone poluate nu va fi recalculată. Decizie la Instanţa supremă

Pensia anticipată în zonele poluate nu va mai fi posibilă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins luni, 18 noiembrie, posibilitatea de recalculare a pensiei anticipate parţiale în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate. Instanța supremă s-a pronunțat asupra speței sesizate de Curtea de Apel Galaţi.

”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, nu este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale stabilită în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 prin aplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (5) din acelaşi act normativ. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 noiembrie 2024”, potrivit site-ului instanţei supreme.

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a sesizat instanţa supremă cu un recurs în interesul legii privind pensia anticipată parţială în cazul persoanelor care au locuit în zonele poluate, în vederea unificării practicii la nivelul tuturor instanţelor judecătoreşti, întrucât în jurisprudenţă s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar.

Pensii 2024. Scandal uriaş, ministrul Muncii bate cu pumnul în masă: „Banii să ajungă la seniori până în decembrie”

Problema invocată este: ”În interpretarea art. 65 alin. (1), (4) şi (5) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parţială, este posibilă recalculare pensiei anticipate parţiale cu luarea în considerare o beneficiului prevăzut de alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010, de către o persoană care a solicitat şi obţinut pensia anticipată parţială în condiţiile art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010?”

”Pensia anticipată parţială se cuvenea, cu cel mult cinci ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani”, a transmis ÎCCJ.

Care sunt zonele considerate poluate în România
Potrivit art. 65, alin. (5), din Legea nr. 263/2010 privind privind sistemul unitar de pensii publice (abrogată între timp), persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurării benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocna Mureş, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumuşeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Clejani, Giurgiu din judeţul Giurgiu, Letca Nouă, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj, Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi, Comarnic, Floreşti, Ploieşti şi Valea Călugărească din judeţul Prahova, Videle din judeţul Teleorman, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 kilometri în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4) referitor la diminuarea cuantumului în raport cu stagiul de cotizare realizat.

Pensii decembrie 2024. Cine sunt românii care ar putea lua două PENSII, „task force” înainte de Crăciun

”Unele instanţe au reţinut, în deciziile lor, că beneficiul prevăzut de art. 65 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 263/2010 referitor la pensia anticipată parţială nu poate fi cumulat cu cel acordat prin art. 65 alin. (5), din aceeaşi lege, opunându-se prevederilor art. 66 din lege şi că nu este posibilă recalcularea numărului de luni de anticipare prin eliminarea penalizării prevăzute de alin. (4) din acelaşi text, deoarece art. 67 din lege stabileşte că eliminarea diminuării operează la îndeplinirea condiţiilor de pensionare pentru limită de vârstă. S-a argumentat că nu există un temei legal pentru recalculare şi că, ori de câte ori, legiuitorul a intenţionat să acorde această posibilitate, a menţionat-o în mod expres”, a mai precizat sursa citată.

O altă opinie a instanţelor a fost că este posibilă recalcularea pensiei anticipate parţiale cu luarea în considerare a beneficiului prevăzut de alin. (5), întrucât acesta este recunoscut date fiind condiţiile speciale în care a locuit pensionarul mai mult de 30 de ani în zone afectate de poluare, neexistând nicio dispoziţie legală care să interzică cumulul acestor beneficii.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost în vigoare de la 1 ianuarie 2011 până la 31 august 2024, fiind înlocuită parţial prin Legea 223/2015 şi abrogată şi înlocuită prin Legea 360/2023.

DailyBusiness
Cum putem evita o nouă explozie a prețurilor la energie. Anunțul de ultimă oră făcut de ministru
Spynews
Raluca Ropotan, despre relația cu tatăl ei, Stelian Ogică. Ce relație au, în prezent, cei doi: "Noi tot timpul..." 
Fanatik.ro
Câți copii are, de fapt, Ilie Dumitrescu. Toto nu e singurul copil al fostului mare internațional
Capital.ro
Călin Georgescu ar putea scăpa nevinovat. Dosarul se poate anula. Greșeală uriașă la Parchetul General și ÎCCJ
Playtech.ro
Donald Trump a fost fermecat de Kate Middleton. Un expert în citirea pe buze a dezvăluit ce i-a spus prințesei când a coborât din elicopter
Adevarul
Cine este moldoveanul asociat cu mituirea șefilor ELCEN. Are afaceri cu LukOil, contracte cu statul și un palat de 6 milioane de euro în București
wowbiz.ro
Doliu imens în lumea manelelor! A murit Ionuț Americanu. Cornelia, dansatoarea maneliștilor, a făcut publică vestea tristă
Economica.net
Eşec al ungurilor în România. Planul pe care-l avea gigantul din Ungaria a picat
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, pur și simplu superbă într-o ținută sumară
kanald.ro
Se dau bani pentru femeile însărcinate. Despre ce sumă este vorba
Cancan.ro
Toto Dumitrescu a primit mandat și poliția l-a încătușat, din nou! Raportul toxicologic schimbă TOTUL
iamsport.ro
Prunea l-a DISTRUS pe fostul antrenor de la FCSB: 'Pe unde mai antrenează, prin Tanganica? Zici că a fost la Paris, vorbește el, pe bune?!'
MediaFlux
BNR avertizează românii. Va fi criză și anul viitor. Noul șoc din aprilie 2026
stirilekanald.ro
Destin negru pentru doi tineri care se iubeau încă din copilărie. Ambii parteneri s-au sinucis, după o eroare a poliției
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor