Pensii 2023. Schimbări importante pentru milioane de români, decizia este deja publicată în Monitorul Oficial

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit, pentru România TV, în legătură cu pensionarea, fie că vorbim despre cumpărarea de vechime în muncă sau despre recalcularea pensiilor.
Alina Costache
15 sept. 2023, 17:49
Pensii 2023. Schimbări importante pentru milioane de români, decizia este deja publicată în Monitorul Oficial
Ministrul Muncii, anunț de ultimă oră despre pensii

Pensii 2023. Schimbări pentru întreg sistemul de pensii. Sunt modificări privind pensiile, după ce Ordonanța de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial.

 

”Contractele de asigurare sociale privind cumpărarea de vechime retroactivă în muncă, care fuseseră prelungite până în 31 august, au reprezentat un lucru foarte bun și aduc venituri imediate pe termen scurt. Avem 130.500 de contracte încheiate pe Ordonanța 163/2020, a căror valoare depășește 420 de milioane. Am considerat util ca această formă să continue și pe viitor, astfel încât viitorii pensionari pot să-și mai cumpere vechime până la 31 decembrie 2024” a spus Daniel Baciu, asta după ce a anunțat că a fost adoptată în ședință de Guvern și publicată în Monitorul Oficial, OUG 70 din 31 august 2023.

Marcel Ciolacu vrea majorare diferenţiată a pensiilor: „La unii cu poate 30%, la unii cu poate 5%, la unii cu 10%, în funcție de venit”

El a anunțat și prelungirea contractelor celor o mie de angajați din CNPP, care fuseseră angajați pe perioadă determinată până la 31 august. Lor li s-a prelungit contractul pentru un an, pentru că ”după ce vom finaliza procesul de digitalizare și evaluare a dosarelor de pensii, care este pe final, am trecut de 90% din dosarele pe care le-am evaluat și digitalizat, avem alte operațiuni foarte importante în perioada imediat următoare pe care trebuie să le facem cu ajutorul acestor angajați și vorbesc în principal de certificarea datelor din carnetul de muncă pentru perioada de dinainte de 1 aprilie 2001, pentru că, după acea dată, totul este digitalizat. Vrem să le automatizăm și digitalizăm, fiind foarte ușor să putem calcula pensiile pe viitor. Vorbim despre emiterea deciziilor de pensii în sistem centralizat, vorbim despre 5 milioane de decizii care se vor emite și transmite către Casele Teritoriale de Pensii în vederea verificării, îndosarierii, împlicuirii și transmiterii către beneficiari, către pensionari. Vorbim și despre calcularea dosarelor de pensii provenite din vechiul sistem, aici avem în jur de 165.000 de dosare pe care va trebui să le evaluăm după ce avem noua formulă de calcul în noul act normativ care vizează sistemul public de pensii”.

Pensii 2023. 429 de lei, indemnizația medie pentru pensionarii români

CNPP menționează faptul că valoarea medie a acestei indemnizații a fost de 429 de lei.

Au existat și zone în care indemnizația socială pentru pensionari a fost mai ridicată. Este vorba despre județele: Bistriţa-Năsăud – 495 lei, Maramureş – 495 lei și Cluj – 478 de lei.

Datele centralizate recent arată că cei mai mulți beneficiari ai indemnizațiilor sociale pentru pensionari au fost în:

– Bucureşti – 48.350 pensionari

– Suceava – 42.196 pensionari

– Dolj – 37.653 pensionari

– Iaşi – 37.120 pensionari

– Prahova – 35.466 pensionari

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a mai precizat că indemnizația medie pentru pensionarii agricultori a fost de 302 de lei. Valoarea aceasta e fost depășită în: Ilfov – 433 lei, Gorj – 390 lei, Sectorul 5 din București – 397 de lei.

Cei mai mulți beneficiari ai indemnizației pentru pensionarii agricultori se află în: Iaşi – 7.381 persoane, Botoşani – 6.994 persoane și Dolj – 6.917 persoane.

Cine sunt pensionarii care beneficiază de indemnizație

CNPP precizează că persoanele din sistemul public de pensii care au un venit cumulat din pensii și indemnizații mai mic de 1.125 de lei primesc acești bani.

Condițiile necesare pentru a beneficia de aceasta indemnizație:

– calitate de pensionar al sistemului public

– domiciliu în România

– venituri mai mici de 1.125 de lei

Persoanele care primesc venituri atât din sistemul public, cât și din sisteme neafiliate acestuia, alături de drepturile stabilite și acordate de sistemul public de pensii prin legislația specifică, vor avea în vedere totalul acestor surse de venit la stabilirea eligibilității pentru indemnizația socială pentru pensionari.

Casele teritoriale de pensii calculează automat indemnizația socială pentru pensionari, potrivit gandul.ro.

Citeşte şi

Casa Verde Fotovoltaice 2023. Când vor fi instalate primele panouri, ce trebuie să ştie cei aproape 90.000 de beneficiari

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Mihai Rotaru, reacție vehementă despre intrarea lui Puiu Popoviciu în acționariatul Universității Craiova: „Subiect închis!”. Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ai tastat PIN-ul greșit de trei ori la bancomat. Ce se întâmplă cu cardul și ce trebuie să faci
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doctorul Laurențiu Mogoantă a încetat din viață. Întreaga comunitate medicală din Craiova este îndoliată
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Primele imagini de la priveghiul actriței Anca Pandrea! Marea doamnă a teatrul românesc, înmormântată alături de Iurie Darie | Foto și Video
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor