Casa Verde Fotovoltaice 2023. Când vor fi instalate primele panouri, ce trebuie să ştie cei aproape 90.000 de beneficiari

Președintele AFM a subliniat, totodată, că beneficiarii vor fi cei care alege, de pe site, compania care să le efectueze lucrarea
Filip Stan
13 iul. 2023, 17:03
Casa Verde Fotovoltaice 2023. Când vor fi instalate primele panouri, ce trebuie să ştie cei aproape 90.000 de beneficiari

Casa Verde Fotovoltaice 2023. Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a prezentat ultimele informații referitoare la programul Casa Verde Fotovoltaice. Printre altele, el a precizat și cât durează instalarea unui astfel de sistem și ce poate negocia beneficiarul cu instalatorii intrați în competiție pentru cucerirea de noi clienți.

”Avem o situație clară a solicitanților. Sunt 86.625 de persoane fizice care au solicitat finanțare prin Programul Casa Verde Fotovoltaice și 875 de unități de cult. Este totalul beneficiarilor care s-au înscris. Practic, banii s-au epuizat în câteva minute pentru fiecare regiune în parte. Acum suntem în faza de semnare a contractelor cu instalatorii, cu firmele care vor evalua și vor implementa aceste sisteme fotovoltaice. Au fost 750 de companii care au depus dosare și s-au înscris pentru acreditare în cadrul acestui program. Au fost declarate eligibile 654 de companii.

Casa Verde Fotovoltaice 2023. Urmează publicarea listei cu instalatorii acreditaţi. Când va fi accesibilă online
Casa Verde Fotovoltaice 2023. Lista instalatorilor acreditați

După ce finalizăm etapa de semnare de contracte cu aceste companii, ele mai au o perioadă de cinci zile pentru a depune acea garanție de participare în cadrul programului. Astfel încât, estimăm că undeva la sfârșitul acestei luni, începutul lunii august vom publica lista cu companiile care vor fi acreditate de Administrația Fondului pentru Mediu să instaleze aceste sisteme și, implicit, vom debloca aplicația și vom începe efectiv negocierile între persoanele fizice și aceste companii”, a spus invitatul jurnalistului Bogdan Chirieac.

Întrebat dacă respectivul contract se semnează fizic, Laurențiu Neculaescu a subliniat că totul se realizează electronic. ”Noi am dat un termen de 10 zile pentru semnarea contractelor, am ajuns deja în a treia zi, după care mai există un termen de cinci zile pentru constituirea garanțiilor de participare la program”, a amintit președintele AFM. Este vorba de aproximativ 200.000 de lei, a venit în completare jurnalistul Bogdan Chirieac. ”Am lăsat liberă orice formă de constituire a garanției:scrisoare bancară, asigurare din partea unei companii de asigurări, cash colateral (am deschis un cont al AFM-ului la Trezorerie, unde pot depune, dacă nu găsesc o altă formă de garantare)”, a adăugat Laurențiu Neculaescu.

Casa Verde Fotovoltaice 2023. Președintele AFM a subliniat, totodată, că beneficiarii vor fi cei care alege, de pe site, compania care să le efectueze lucrarea. ”Noi publicăm lista și sperăm ca toate cele 654 de firme care au fost declarate eligibile să-și poată constitui acea garanție, pentru a avea același număr de instalatori”, a detaliat el, menționând că totul se face din aplicație.

Laurențiu Neculaescu a explicat că, în momentul în care s-a făcut alegerea, instalatorul îl bifează pe beneficiar în căsuța aferentă, după care se poate trece la instalarea panourilor. ”Special am schimbat această abordare, pentru ca pionul principal să fie persoana fizică, el să fie cel care își alege instalatorul, în funcție de ofertele pe care le va primi”, a spus șeful AFM.

Pe de altă parte, el a subliniat că orice beneficiar trebuie să instaleze minim 3 KW. ”Mai sus de această limită minimă, 4, 5, 10, 12, cât consideră respectiva persoană că are nevoie, că are buget, poate să instaleze. Suplimentul se plătește instalatorului, din suma totală statul acoperind 20.000 de lei. Având însă în vedere că sunt 654 de instalatori cu diferite oferte, concurența va fi mare, companiile încercând să atragă cât mai mulți clienți. Iar beneficiarul nu va avea decât de câștigat, a arătat președintele AFM, adăugând că se poate negocia inclusiv puterea instalată.

Întrebat când vor fi instalate primele panouri pe casă, Laurențiu Neculaescu, a declarat că, probabil, la începutul lunii septembrie.

Clarificările TVA-ului de 5% pentru panourile fotovoltaice au fost promulgate de Iohannis / TVA similar și pentru rumeguș sau resturi de lemn

De la începutul acestui an a intrat în vigoare o lege (39/2023) prin care la panourile fotovoltaice TVA-ul este de 5%, de la 19%. Problema a fost că acel document nu era destul de clar.

Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023. Bisericile pot depune cerere pentru montarea panourilor solare

Parlamentul a venit, astfel, cu o nou act normativ ce a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ vine cu definiții cu privire la kit-uri de instalare, Kit Panouri fotovoltaice, Kit Panouri solare termice etc.

De asemenea, acest document promulgat de președinte se referă și la lemnul care are 5% TVA. Acum va fi taxată astfel și livrarea către persoanele fizice de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, precum și rumeguş, deşeuri şi resturi de lemn aglomerate sub formă de pelete din lemn, brichete din lemn sau sub forme similare.

Tot aici intră și livrarea pentru utilizarea drept combustibil de încălzire a rumeguşului, deşeurilor şi resturilor de lemn neaglomerate, realizată către persoanele fizice în calitate de utilizatori finali, pe baza unei declarații pe propria răspundere puse la dispoziția furnizorului. Același regim îl are și livrarea către şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Adevăratul motiv pentru care Denis Alibec a răbufnit la adresa suporterilor FCSB: „Vorbea urât și la vestiare!”
Capital.ro
Adevărul despre mezelurile, sucurile și pateurile cu brânză din magazine. Ce mănâncă și beau românii, de fapt, în fiecare zi
Playtech.ro
Care este banda pe care trebuie să stea maşina pentru a întoarce corect în sensul giratoriu?
Adevarul
Un șofer a murit carbonizat în propria mașină: designul „modern” al ușilor a împiedicat salvarea
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Tragedie în Piatra Craiului! O femeie de 29 de ani a murit după ce a căzut 300 de metri de pe un versant abrupt
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
BREAKING | Surpriză: un antrenor din SuperLiga, noul favorit să o preia pe U Cluj! Cine le-a luat fața lui Bergodi și Mutu
MediaFlux
Vechimea în muncă și contribuțiile la pensie. Cum se poate verifica totul online
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025