Pensii iunie 2024, veste proastă pentru 5 milioane de pensionari

După ce au primit banii anticipat de Paşte, pensionarii din România vor avea mai mult de aşteptat în luna iunie până când vor intra banii de pensii.
Alina Costache
25 mai 2024, 08:46
Pensii iunie 2024, veste proastă pentru 5 milioane de pensionari

Pensii iunie 2024. Românii cu venituri mici vor primi mai mulți bani luna care vine deoarece se plătesc şi voucherele de alimentre, în valoare de 250 de lei.

Apoi, nu mai este mult timp până când românii mai norocoşi vor primi şi pensiile majorate, respectiv din septembrie, după implementarea moi legi a pensiilor.

Milioanele de pensionari români așteaptă cu nerăbdare să le intre pensiile pe luna iunie 2024, după ce virarea pensiilor din luna mai s-a făcut mai devreme decât de obicei.

Spre deosebire de luna anterioară, când pensiile au fost livrate atât pe card cât și de Poșta Română în primele trei zile ale lunii, având în vedere că a fost Paştele, în iunie se revine la calendarul obișnuit. Astfel, românii vor avea mai mult zile de aşteptat.

După ce Guvernul a decis să vireze pensiile din luna mai înainte de Paște, pentru ca românii să aibă bani de sărbători, acum bătrânii trec printr-o perioadă mai lungă fără bani.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.

Cum se calculează pensia
Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

250 de lei în plus la pensie pentru 2,5 miloane de români. banii intră pe card în iunie

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi intră în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe din septembrie.

Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei

Totodată, vârsta de pensionare va fi aceeași pentru femei și bărbați, respectiv 65 de ani, introdusă gradual.

De asemenea, stagiul minim contributiv de cotizare pentru a beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi de 15 ani.

Peste 2,5 milioane de români iau bani pe voucherele de alimente
În afară de pensie, mulţi pensionari vor primi în iunie şi bani pe voucherele de alimente.

Aproximativ 2,6 milioane de români, beneficiari ai cardurilor sociale pentru alimente, vor primi o nouă tranșă de 250 de lei.

Printre românii care se află pe lista beneficiarilor se numără persoanele cu grad de handicap, cei care au venituri lunare mai mici sau egale cu 2000 de lei dar și pensionarii sistemului public de pensii.

Pensii iunie 2024. Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 de lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

Vouchere de vacanţă 2024. Primii bugetari care îşi fac concediul cu 1.600 de lei gratis de la stat

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Anul acesta, peste 2,5 milioane de români vor beneficia de cardurile pentru alimente.

”Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Casa Națională de Pensii Publice, instituții subordonate și respectiv sub autoritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale au transmis către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene situația centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente:

– 614.358 persoane, adulți și copii, încadrate în grad de handicap grav, accentuat și mediu

– 13.098 familii cu cel puțin 2 copii în întreținere;

– 3.130 familii monoparentale;

– 192.398 familii beneficiare de ajutor de incluziune;

– 1.714.246 de pensionari

– 528 de persoane fără adăpost.

„Din acest an, Guvernul României a decis majorarea la 2.000 de lei a nivelului maxim al veniturilor pentru care sunt acordate tichetele sociale.

În următoarea perioadă, cele 2.537.758 de carduri active vor fi alimentate cu câte 250 de lei. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

În anul 2024, aceste carduri vor fi alimentate de șase ori: în februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie”, spunea Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, cu ceva vreme în urmă.

Pensii iunie 2024. Data la care intră pensiile românilor în iunie 2024
Pensiile care intră pe card se alocă în data de 12 iunie 2024, dar nu mai târziu de data de 13 aprilie, potrivit Casei Naționale de Pensii.

Având în vedere că ziua de 12 iunie este miercuri și nu este zi de sărbătoare legală, nu se vor face decalări la plata pensiilor pe card.

Luna trecută s-a făcut o excepție de la acest regulament, iar pensionarii și-au văzut pensiile pe card încă din data de 3 mai, fiind Paştele.

Când ajung pensiile la oficiile poștale
Pensiile românilor din luna iunie 2024 care vin cu Poșta Română ar trebui să se achite în intervalul 1-15 iunie, la domiciliul beneficiarilor.

Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Ce înseamnă, de fapt, dacă găsești ouă cu două gălbenușuri. Mai pot fi mâncate, sunt sănătoase?
Capital.ro
Regulă nouă pentru permisul de conducere. Cursul a devenit obligatoriu de la 1 iulie
Playtech.ro
Vești proaste pentru cei care stau în chirie. Vor fi afectați direct de creșterea impozitului pe locuințe
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Prognoza meteo pentru 6–14 iulie. Temperaturi extreme, ploi torențiale și nopți tropicale
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
BREAKING! Ștefan Popescu A MURIT. Avea doar 40 de ani și o dorință banală
Playsport.ro
Din 7 iulie, Digi, Orange, Vodafone și Telekom vor bloca apelurile din afara României care afișează în mod înșelător...
Capital.ro
Doliu în televiziune! A murit cel mai iubit actor și prezentator: A plecat ca un adevărat gentleman
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Scapi de toate problemele cu inima! Un singur lucru trebuie adăugat la fiecare masă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună