Pensiile speciale pentru aleşii locali, pe masa CCR. Judecătorii discută sesizarea Guvernului

Curtea Constituțională a României (CCR) discută, miercuri, sesizarea Guvernului referitoare la pensiile speciale pentru aleșii locali.
Ionela Marcu
19 ian. 2016, 15:10
Pensiile speciale pentru aleşii locali, pe masa CCR. Judecătorii discută sesizarea Guvernului

Pe 26 decembrie, Guvernul a sesizat CCR cu privire la unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene — Legea de modificare și completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurarea finanțării pentru indemnizațiile nou create.

Potrivit Executivului, în forma adoptată, potrivit Guvernului, exista cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii.

„Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat„, arăta Guvernul

Potrivit Legii privind statutul aleşilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii judeţe şi vicepreşedinţii acestora care îndeplinesc condiţiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o „indemnizaţie pentru limită de vârstă” (pensie specială), în acelaşi regim cu senatorii şi deputaţii.

Condiţiile de acordare sunt ca aleşii locali să nu fie realeşi pentru un nou mandat şi ca aceştia să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie precum luarea sau darea de mită şi traficul de influenţă. De subliniat că aceste dispoziţii se aplică doar în cazul în care condamnarea survine ca urmare a săvârşirii infracţiunii în calitatea oficială de ales local. Mai mult, nu sunt incluse infracţiunile de serviciu, precum delapidarea, abuzul în serviciu sau deturnarea de fonduri.

Pentru ca un ales local să beneficieze de această pensie specială, este nevoie să aibă cel puţin un mandat complet. Pensia se calculează în funcţie de un indice de 0,55% din indemnizaţia brută aflată în plată în momentul solicitării acestui drept, înmulţit cu numărul de luni de mandat, însă în limita a trei mandate. Această pensie poate fi cumulată cu orice tip de pensie din sistemul public, venind astfel în completarea altor venituri, însă nu poate fi cumulată cu o altă pensie specială, cum ar fi cea de parlamentar. Dacă se află într-o astfel de situaţie, aleşii locali vor trebui să opteze pentru ce pensie specială doresc să aibă în plată.

Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de CJ ar putea primi pensii speciale de la 1.500 la 6.500 de lei, printre beneficiari figurând Liviu Dragnea sau foştii edili Sorin Oprescu, Marian Vanghelie şi Andrei Chiliman, dacă nu sunt condamnaţi definitiv.

Legea a fost adoptată de Senat pe 21 decembrie. O altă lege controversată, cea privind pensiile speciale pentru parlamentari, a fost promulgată pe 23 decembrie de preşedintele Klaus Iohannis, după ce acesta ceruse reexaminarea legii. Legea nu a fost însă atacată la CCR.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT