Percheziţii DNA în Bucureşti şi Buzău. Sunt vizate şi două instituţii publice

Procurorii DNA efectuează marţi dimineaţă nouă percheziţii în municipiile Bucureşti şi Buzău, dintre care două la instituţii publice iar restul, la domiciliile unor persoane fizice. Surse judiciare susţin că instituţiile vizate sunt Asociaţia Nevăzătorilor din România şi Confederaţia patronală din industrie şi agricultură.
Romania TV
25 nov. 2014, 07:20
Percheziţii DNA în Bucureşti şi Buzău. Sunt vizate şi două instituţii publice

Potrivit unui comunicat al DNA, percheziţiile sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează săvârşirea unor infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, comise în perioada 2010 – 2014.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informatii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Gabriella de la Insula Iubirii, ironie la adresa Biancăi Ghiurcă? Mesajul controversat al ispitei: „Te bat în toate!”
Fanatik.ro
Decizie uriașă în dosarul de 100 de milioane de euro! Ce se întâmplă cu una dintre cele mai cunoscute fane ale FCSB
Capital.ro
Țara europeană care a ajuns pe primul loc în lume pentru relocare. Ce îi atrage pe cei care vor să se mute aici
Playtech.ro
Cine nu va mai putea conduce trotinete electrice în România. Documentul necesar pentru a circula legal
Adevarul
Marea Neagră, greu de apărat în fața noilor drone. „Sunt foarte greu detectabile”
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
Nicuşor Dan a dat vestea cea mare privind Guvernul: Eu cred că ne îndreptăm către votarea de către Parlament a unui guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT