Percheziţii DNA la birourile şefului DGA Prahova, al adjunctului IPJ şi al ofiţerului BCCO

Procurorii DNA Ploieşti percheziţionează, marţi dimineaţă, birourile şefului DGA Prahova, Constantin Ispas, al adjunctului şefului Poliţiei Judeţene, Adrian Rădulescu, şi pe cel al ofiţerului BCCO Emilian Saghel, reţinuţi luni seară într-un dosar de corupţie, au declarat surse judiciare.
Romania TV
18 aug. 2015, 05:42
Percheziţii DNA la birourile şefului DGA Prahova, al adjunctului IPJ şi al ofiţerului BCCO

Conform surselor citate de Mediafax, birourile celor trei au fost sigilate luni, după ce aceştia au fost ridicaţi şi duşi la audieri, la DNA Ploieşti.

DNA a informat marți dimineață, într-un comunicat transmis presei, că procurorii anticorupție efectuează percheziții în opt locații situate în județele Prahova și Dâmbovița, într-un dosar privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, infracțiuni contra înfăptuirii justiției și contra libertății persoanei, comise în perioada 2010 — 2015.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Ploiești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, infracțiuni contra înfăptuirii justiției și infracțiuni contra libertății persoanei, comise în perioada 2010 — 2015. În cursul zilei de 18 august, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații, situate în județele Prahova și Dâmbovița, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicatul DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Şeful DGA Prahova, Constantin Ispas, care deţine această funcţie de mai mulţi ani, are biroul în sediul Poliţiei Municipale Ploieşti, în timp ce Rădulescu şi Saghel au birouri în sediul IPJ Prahova.

În cursul zilei de marţi, cei doi comisari şi ofiţerul BCCO vor fi prezentaţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Prahova, Constantin Ispas, adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Prahova, Adrian Rădulescu, şi Emanuel Saghel, care conduce Serviciul de combatere a finanţării terorismului şi spălării banilor din BCCO Ploieşti, au fost reţinuţi luni seară de DNA.

Ulterior, cei trei au fost duşi în arestul Poliţiei Judeţene Prahova de la Câmpina.

Adrian Rădulescu, în calitate de ofițer în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) Ploiești, în prezent adjunct al IJP Prahova, și Constantin Ispas, ofițer de poliție cu gradul profesional de comisar șef și șef al Serviciului Județean Anticorupție Prahova din cadrul DGA, au folosit amenințări și promisiuni, pentru a determina trei persoane să formuleze denunțuri la adresa unor ofițeri de poliție de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Prahova, care au instrumentat un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, potrivit unor surse citate de Agerpres.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că Emanuel Saghel este cercetat pentru șantaj, trafic de influență, folosire, în orice mod direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații și luare de mită.

Conform surselor citate, în perioada anilor 2014 — 2015, în calitate de ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Ploiești, lucrând în baza delegărilor de competență dispuse de DIICOT Ploiești, Saghel l-a constrâns pe un jurnalist prin amenințare, direct sau prin interpuși, cu constituirea de dosare penale și luarea unor măsuri preventive față de acesta, în scopul de a-l determina să nu mai publice materiale de presă compromițătoare la adresa sa.

Constantin Ispas, comisar şef de poliție şi şef al Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova, din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană, luare de mită, folosire, în orice mod, direct sau indirect de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spălare a banilor, cercetare abuzivă.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Cornel Dinu pune tunurile pe FCSB! Analiză fără perdea după eșecul cu U Cluj: „Entuziasm infantil!”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT